-
Leer por capítulos:
-
Cornilescu
-
-
1
|Génesis 3:1|
Şarpele era mai şiret decît toate fiarele cîmpului pe cari le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ,,Să nu mîncaţi din toţi pomii din grădină?``
-
2
|Génesis 3:2|
Femeia a răspuns şarpelui: ,,Putem să mîncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.``
-
3
|Génesis 3:3|
Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ,,Să nu mîncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.``
-
4
|Génesis 3:4|
Atunci şarpele a zis femeii: ,,Hotărît, că nu veţi muri:
-
5
|Génesis 3:5|
dar Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mînca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul``.
-
6
|Génesis 3:6|
Femeia a văzut că pomul era bun de mîncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mîncat; a dat şi bărbatului ei, care era lîngă ea, şi bărbatul a mîncat şi el.
-
7
|Génesis 3:7|
Atunci li s'au deschis ochii la amîndoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
-
8
|Génesis 3:8|
Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s'au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
-
9
|Génesis 3:9|
Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i -a zis: ,,Unde eşti?``
-
10
|Génesis 3:10|
El a răspuns: ,,Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi -a fost frică, pentrucă eram gol, şi m'am ascuns.``
-
-
Sugerencias
Haga clic para leer Gálatas 1-3