-
-
Cornilescu
-
-
51
|Josué 19:51|
Acestea sînt moştenirile pe cari le-au împărţit preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, şi căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel, prin sorţi înaintea Domnului, la Silo, la uşa cortului întîlnirii. Astfel au isprăvit ei împărţirea ţării.
-
1
|Josué 20:1|
Domnul a vorbit lui Iosua, şi a zis:
-
2
|Josué 20:2|
,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: Hotărîţi-vă cum v'am poruncit prin Moise, cetăţi de scăpare,
-
3
|Josué 20:3|
unde să poată fugi ucigaşul care va omorî pe cineva fără voie, fără să aibă vreun gînd să -l omoare; ele să vă fie un loc de scăpare împotriva răzbunătorului sîngelui.
-
4
|Josué 20:4|
Ucigaşul să fugă într'una din aceste cetăţi, să se oprească la intrarea porţii cetăţii, şi să spună întîmplarea lui bătrînilor cetăţii aceleia; ei să -l primească la ei în cetate, şi să -i dea o locuinţă, ca să locuiască împreună cu ei.
-
5
|Josué 20:5|
Dacă răzbunătorul sîngelui îl va urmări, ei să nu dea pe ucigaş în mînile lui; căci fără să vrea a omorît pe aproapele lui, şi fără să -i fi fost vrăjmaş mai înainte.
-
6
|Josué 20:6|
El să rămînă în cetatea aceasta pînă se va înfăţişa înaintea adunării ca să fie judecat, pînă la moartea marelui preot care va fi atunci în slujbă. Atunci, ucigaşul să se întoarcă şi să intre iarăş în cetatea şi în casa lui, în cetatea de unde fugise``.
-
7
|Josué 20:7|
Ei au pus deoparte Chedeşul, în Galileia, în muntele lui Neftali; Sihemul în muntele lui Efraim; şi Chiriat-Arba, sau Hebronul, în muntele lui Iuda.
-
8
|Josué 20:8|
Şi de cealaltă parte a Iordanului, la răsăritul Ierihonului, a ales Beţerul, în pustie, în cîmpie, în seminţia lui Ruben; Ramot în Galaad, în seminţia lui Gad; şi Golan, în Basan, în seminţia lui Manase.
-
9
|Josué 20:9|
Acestea au fost cetăţile hotărîte pentru toţi copiii lui Israel şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul lor, pentru ca cel ce va ucide pe cineva fără voie să poată fugi în ele, şi să nu moară ucis de mîna răzbunătorului sîngelui, înainte de a se înfăţişa înaintea adunării.
-
-
Sugerencias
Haga clic para leer 1 Corintios 8-10