-
Leer por capítulos:
-
Cornilescu
-
-
1
|Isaías 18:1|
Vai de tine, ţară, în care răsună zîngănit de arme, şi care eşti dincolo de rîurile Etiopiei!
-
2
|Isaías 18:2|
Tu, care trimeţi soli pe mare, în corăbii de papură cari plutesc pe luciul apelor! Duceţi-vă, soli iuţi, la neamul acela tare şi puternic, la poporul acela înfricoşat dela începutul lui, neam puternic care zdrobeşte totul, şi a cărui ţară este tăiată de rîuri.
-
3
|Isaías 18:3|
Voi toţi, locuitori ai lumii şi voi, locuitori ai pămîntului, luaţi seama cînd se înalţă steagul pe munţi, şi ascultaţi cînd sună trîmbiţa!
-
4
|Isaías 18:4|
Căci aşa mi -a vorbit Domnul: ,,Eu privesc liniştit din locuinţa Mea pe căldura arzătoare a luminii soarelui, şi pe aburul de rouă, în vipia secerişului.
-
5
|Isaías 18:5|
Dar înainte de seceriş, cînd cade floarea, şi rodul se face aguridă, el taie îndată mlădiţele cu cosoare, ba taie chiar lăstarii şi -i aruncă...``
-
6
|Isaías 18:6|
Şi Asirienii vor fi lăsaţi astfel pradă păsărilor răpitoare din munţi şi fiarelor pămîntului; păsările de pradă vor petrece vara pe trupurile lor moarte, şi fiarele pămîntului vor ierna pe ele.
-
7
|Isaías 18:7|
În vremea aceea, se vor aduce daruri de mîncare Domnului oştirilor, de poporul cel tare şi puternic, de poporul cel înfricoşat dela începutul lui, neam puternic, care zdrobeşte totul, şi a cărui ţară este tăiată de rîuri: vor fi aduse acolo unde locuieşte Numele Domnului oştirilor, pe muntele Sionului.
-
-
Sugerencias
Haga clic para leer 2 Corintios 5-7