-
-
Cornilescu -
-
11
|Ageu 2:11|
,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Pune preoţilor următoarea întrebare asupra Legii:
-
12
|Ageu 2:12|
,Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfinţită, şi atinge cu haina lui pîne, bucate ferte, vin, untdelemn, sau o mîncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfinţite?` Preoţii au răspuns: ,Nu!`
-
13
|Ageu 2:13|
Şi Hagai a zis: ,Dacă se atinge cineva, spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?` Preoţii au răspuns: ,Vor fi spurcate.`
-
14
|Ageu 2:14|
Atunci Hagai, luînd iarăş cuvîntul, a zis: ,Tot aşa este şi poporul acesta, tot aşa este şi neamul acesta înaintea Mea, zice Domnul, aşa sînt toate lucrările mînilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă, este spurcat!
-
15
|Ageu 2:15|
Uitaţi-vă dar, cu băgare de seamă, la celece s'au întîmplat pînă în ziua de azi, pînă să se fi pus piatră pe piatră la Templul Domnului!
-
16
|Ageu 2:16|
Atunci, cînd veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decît zece; cînd veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decît douăzeci!
-
17
|Ageu 2:17|
V'am lovit cu rugină în grîu şi cu tăciune, şi cu grindină; am lovit tot lucrul mînilor voastre. Şi cu toate acestea..., tot nu v'aţi întors la Mine, zice Domnul.``
-
18
|Ageu 2:18|
,,Uitaţi-vă cu băgare de seamă, la cele ce s'au petrecut pînă în ziua de azi, pînă în a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, din ziua cînd a fost întemeiat Templul Domnului, uitaţi-vă cu băgare de seamă la ele.
-
19
|Ageu 2:19|
Mai era sămînţă în grînare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul, şi nici măslinul, n'au mai adus nimic. Dar din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvîntarea Mea.
-
20
|Ageu 2:20|
Cuvîntul Domnului a vorbit a doua oară lui Hagai, în a douăzeci şi patra zi a lunii, astfel:
-
-
Sugestões

Clique para ler Isaías 11-14
26 de julho LAB 573
O QUEBRADOR DE PEDRAS
Isaías 11-14
Quando li Isaías 14, na minha leitura, tive uma sensação que, para traduzi-la, é necessário contar uma história que encontrei no site www.pregador.com.br, com o título “O QUEBRADOR DE PEDRAS”. Ela estava catalogada sobre o assunto da inveja. Então, imagine a sensação que tive ao ler esse capítulo.
Segundo a lenda (que é apenas para ilustrar), diz que havia um sujeito muito simples, que ganhava a vida quebrando pedras. Era o quebrador de pedras. Apesar do fato de ter saúde, emprego e família, ele vivia permanentemente insatisfeito.
Certo dia, ele passou em frente à casa de um homem muito rico e importante. Ele sentiu uma terrível inveja, quando viu aquele homem cercado de bens valiosos e pessoas importantes. Do mais profundo do seu ser, pensou: “Ah... como eu queria ser aquele homem!” Então, inexplicavelmente, como num passe de mágica... plim! Foi colocado no lugar do rico.
Mas quando ia começar a usufruir o luxo e o poder, passou em frente daquela casa um importante general, montado num magnífico cavalo, e todos se curvavam diante dele. O quebrador de pedras novamente sentiu inveja e desejou ser aquele general e, mais uma vez, plim! Lá estava ele, em cima do cavalo.
Quando ia começar a desfrutar o prestígio do general, caiu do cavalo, devido ao forte calor do Sol do meio-dia. Então, ele invejou o Sol e... plim!
Ao começar a experimentar todo o poder de seus raios, uma nuvem escura veio e tapou-lhe a visão. Invejou a nuvem escura e... plim!
Quando ia tapar os raios do Sol, passou um forte vento e jogou a nuvem para longe. Invejou o vento e... plim!
E quando ia jogar as nuvens escuras para bem longe, uma montanha quebrou o vento. Invejou a montanha e... plim! Tornou-se a montanha.
Ah... Agora, finalmente, parece que ficou satisfeito, pois, parecia-lhe que, em todo o mundo, nada era mais poderoso que uma grande e inabalável montanha.
Mas foi neste pequeno e único momento de satisfação que ele ouviu um som que lhe era bastante familiar, o som de uma pesada marreta de ferro manejada com habilidade por um musculoso quebrador de pedras, quebrando a montanha devagarzinho.
Interessante! A inveja só pode levar a uma coisa: autodestruição.
Houve um tempo em que tudo era perfeito e ninguém sofria. Mas um anjo infeliz resolveu experimentar algo que não seria bom: ter inveja. A tentação não é pecado, o pecado é alimentá-la. Hoje, arcamos com as consequências dessa inveja: a existência do diabo e o inferno no qual nós precisamos viver.
Não compensa invejar nada de ninguém. Cultive o contentamento e você será muito feliz!
Valdeci Júnior
Fátima Silva