-
-
Cornilescu -
-
5
|Amós 4:5|
Faceţi să fumege jertfe de mulţămire făcute cu aluat! Trîmbiţaţi-vă, vestiţi-vă darurile de mîncare de bună voie! Căci aşa vă place, copii ai lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.``
-
6
|Amós 4:6|
Şi Eu, de partea Mea, v'am trimes foametea în toate cetăţile voastre, şi lipsa de pîne în toate locuinţele voastre. Cu toate acestea tot nu v'aţi întors la Mine, zice Domnul.`` -
-
7
|Amós 4:7|
,,N'am vrut să vă dau nici ploaie, cînd mai erau încă trei luni pînă la secerat; am dat ploaie peste o cetate, dar n'am dat ploaie peste o altă cetate; într'un ogor a plouat, şi altul, în care n'a plouat, s'a uscat.
-
8
|Amós 4:8|
Două, trei cetăţi s'au dus la alta ca să bea apă, şi tot nu şi-au potolit setea. Cu toate acestea, tot nu v'aţi întors la Mine, zice Domnul.`` -
-
9
|Amós 4:9|
V'am lovit cu rugină în grîu şi cu tăciune; grădinile voastre cele multe, viile, smochinii şi măslinii voştri i-au mîncat deseori lăcustele. Cu toate acestea, tot nu v'aţi întors la Mine, zice Domnul.``
-
10
|Amós 4:10|
Am trimes în voi ciuma, ca în Egipt; v'am ucis tinerii cu sabia, şi am lăsat să vi se ia caii, am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberii voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v'aţi întors la Mine, zice Domnul.`` -
-
11
|Amós 4:11|
,,V'am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora, pe cari le -a nimicit Dumnezeu; şi aţi fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v'aţi întors la Mine, zice Domnul...
-
12
|Amós 4:12|
,,De aceea îţi voi face astfel, Israele, -şi fiindcă îţi voi face astfel, pregăteşte-te să întîlneşti pe Dumnezeul tău, Israele!
-
13
|Amós 4:13|
Căci iată că El a întocmit munţii, a făcut vîntul, şi spune omului pînă şi gîndurile lui. El preface zorile în întunerec, şi umblă pe înălţimile pămîntului: Domnul, Dumnezeul oştirilor, este Numele Lui.
-
1
|Amós 5:1|
Ascultaţi cuvîntul acesta, cîntecul acesta de jale, pe care -l fac pentru voi, casa lui Israel!
-
-
Sugestões

Clique para ler Jó 25-28
10 de junho LAB 527
MEU MUNDO NÃO É AQUI
JÓ 25-28
“Pelo Deus vivo, que me negou justiça, pelo Todo poderoso, que deu amargura à minha alma, enquanto eu tiver vida em mim, o sopro de Deus em minhas narinas, meus lábios não falarão maldade, e minha língua não proferirá nada que seja falso. Nunca darei razão a vocês [para me acusarem]! Minha integridade não negarei jamais, até à morte. Manterei minha retidão, e nunca a deixarei enquanto eu viver, a minha consciência não me repreenderá” (Jó 27:1-6).
Quem disse isso? O grande Jó. Destaquei esse trecho da leitura porque, para mim, ele é demais. Pense: um seguidor de Deus, sofrendo, na pior das desgraças, sem saber para onde foi a justiça do Senhor, ter a coragem de olhar para o Céu e dizer: “Deus, ainda que o Senhor me mate, é em Ti que eu vou continuar colocando a minha esperança”?
Isso que é fé. Porque quando alguém passa por uma dificuldade, ora e tem sua oração respondida, não tem tanta fé assim. O mundo hoje anda tão longe de compreender o que é fé, que pensa que o “máximo da fé” seria: está desempregado? Bate o joelho no chão e pede um emprego para o Senhor. Daí a oração é respondida e o emprego aparece. Oh! Isso que é fé! Está doente? Faz uma oração e vem a cura! Oh! Que fé! Está precisando de dinheiro? Pede para Deus e a grana aparece. Oh!... Fé? Fé ou presunção? Fé ou teologia da prosperidade? Fé ou mercadologia da religião? Fé ou falta de compreensão bíblica?
Quando é preciso ter mais fé: orar para um paralítico levantar-se e sair andando, em nome de Jesus, e vê-lo sair andando ou orar para um paralítico levantar-se, em nome de Jesus, e não vê-lo sair andando e ainda assim continuar crendo em Jesus? Percebe como nossa noção de fé tem sido deturpada?
Então, permita-me repetir o trecho destacado que estampa, de forma grandiosa, a fé desse homem: “Pelo Deus vivo, que me negou justiça, pelo Todo poderoso, que deu amargura à minha alma, enquanto eu tiver vida em mim, o sopro de Deus em minhas narinas, meus lábios não falarão maldade, e minha língua não proferirá nada que seja falso. Nunca darei razão a vocês [para me acusarem]! Minha integridade não negarei jamais, até à morte. Manterei minha retidão, e nunca a deixarei enquanto eu viver, a minha consciência não me repreenderá.”
Fé é a ponte que nos liga desta vida para a vida eterna. É a convicção de que nosso CÉU PODE COMEÇAR AQUI, MAS QUE NOSSO MUNDO, ABSOLUTAMENTE, NÃO É AQUI.
Nosso destino é o Céu!
Valdeci Júnior
Fátima Silva