-
Leia por capítulosComentário sobre a Leitura Bíblica de Hoje
-
Cornilescu -
-
11
|Isaías 36:11|
Eliachim, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: ,,Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid.``
-
12
|Isaías 36:12|
Rabşache a răspuns: ,,Oare stăpînului tău şi ţie m'a trimes stăpînul meu să spun aceste cuvinte? Nu m'a trimes el să le spun oamenilor acestora, cari şed pe zid ca să-şi mănînce balega şi să-şi bea udul împreună cu voi?``
-
13
|Isaías 36:13|
Apoi Rabşache a înaintat şi a strigat cu toată puterea lui în limba evreiască: ,,Ascultaţi cuvintele marelui împărat, împăratul Asiriei!
-
14
|Isaías 36:14|
Aşa vorbeşte împăratul: ,Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească.
-
15
|Isaías 36:15|
Nu vă lăsaţi mîngîiaţi de Ezechia cu încrederea în Domnul, cînd vă zice: ,Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mînile împăratului Asiriei.`
-
16
|Isaías 36:16|
Nu ascultaţi pe Ezechia. Căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei: ,Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie, şi fiecare din voi va mînca din via lui şi din smochinul lui, şi va bea apă din fîntîna lui,
-
17
|Isaías 36:17|
pînă voi veni, şi vă voi lua într'o ţară ca a voastră, într'o ţară plină de grîu şi de vin, o ţară plină de pîne şi de vii.`
-
18
|Isaías 36:18|
Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, cînd vă zice: ,Domnul ne va izbăvi.` Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare ţara lui din mîna împăratului Asiriei?
-
19
|Isaías 36:19|
Unde sînt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sînt dumnezeii din Sefarvaim? Şi unde sînt dumnezeii Samariei? Au izbăvit ei Samaria din mîna mea?
-
20
|Isaías 36:20|
Dintre toţi dumnezeii acestor ţări, cari din ei şi-au izbăvit ţara din mîna mea, pentruca Domnul să izbăvească Ierusalimul din mîna mea?``
-
-
Sugestões
Clique para ler Isaías 11-14
26 de julho LAB 573
O QUEBRADOR DE PEDRAS
Isaías 11-14
Quando li Isaías 14, na minha leitura, tive uma sensação que, para traduzi-la, é necessário contar uma história que encontrei no site www.pregador.com.br, com o título “O QUEBRADOR DE PEDRAS”. Ela estava catalogada sobre o assunto da inveja. Então, imagine a sensação que tive ao ler esse capítulo.
Segundo a lenda (que é apenas para ilustrar), diz que havia um sujeito muito simples, que ganhava a vida quebrando pedras. Era o quebrador de pedras. Apesar do fato de ter saúde, emprego e família, ele vivia permanentemente insatisfeito.
Certo dia, ele passou em frente à casa de um homem muito rico e importante. Ele sentiu uma terrível inveja, quando viu aquele homem cercado de bens valiosos e pessoas importantes. Do mais profundo do seu ser, pensou: “Ah... como eu queria ser aquele homem!” Então, inexplicavelmente, como num passe de mágica... plim! Foi colocado no lugar do rico.
Mas quando ia começar a usufruir o luxo e o poder, passou em frente daquela casa um importante general, montado num magnífico cavalo, e todos se curvavam diante dele. O quebrador de pedras novamente sentiu inveja e desejou ser aquele general e, mais uma vez, plim! Lá estava ele, em cima do cavalo.
Quando ia começar a desfrutar o prestígio do general, caiu do cavalo, devido ao forte calor do Sol do meio-dia. Então, ele invejou o Sol e... plim!
Ao começar a experimentar todo o poder de seus raios, uma nuvem escura veio e tapou-lhe a visão. Invejou a nuvem escura e... plim!
Quando ia tapar os raios do Sol, passou um forte vento e jogou a nuvem para longe. Invejou o vento e... plim!
E quando ia jogar as nuvens escuras para bem longe, uma montanha quebrou o vento. Invejou a montanha e... plim! Tornou-se a montanha.
Ah... Agora, finalmente, parece que ficou satisfeito, pois, parecia-lhe que, em todo o mundo, nada era mais poderoso que uma grande e inabalável montanha.
Mas foi neste pequeno e único momento de satisfação que ele ouviu um som que lhe era bastante familiar, o som de uma pesada marreta de ferro manejada com habilidade por um musculoso quebrador de pedras, quebrando a montanha devagarzinho.
Interessante! A inveja só pode levar a uma coisa: autodestruição.
Houve um tempo em que tudo era perfeito e ninguém sofria. Mas um anjo infeliz resolveu experimentar algo que não seria bom: ter inveja. A tentação não é pecado, o pecado é alimentá-la. Hoje, arcamos com as consequências dessa inveja: a existência do diabo e o inferno no qual nós precisamos viver.
Não compensa invejar nada de ninguém. Cultive o contentamento e você será muito feliz!
Valdeci Júnior
Fátima Silva