-
-
Cornilescu -
-
13
|Sofonias 2:13|
El Îşi va întinde mîna şi spre miazănoapte, va nimici Asiria, şi va preface Ninive într'o pustietate, într'un pămînt fără apă ca pustia.
-
14
|Sofonias 2:14|
În mijlocul cetăţii se vor culca turme de vite de tot felul; pelicanul şi ariciul vor rămînea noaptea pe coperişurile stîlpilor ei. La ferestre se vor auzi ţipetele lor, pustiirea va fi în prag, căci căptuşala de cedru va fi scoasă.
-
15
|Sofonias 2:15|
Iată dar cetatea aceea veselă, care stătea plină de încredere, şi zicea în inima ei: ,Eu şi niciuna afară de mine!` Vai! Cum s'a prefăcut în pustiu şi în culcuş de fiare! Toţi cei ce trec pe lîngă ea fluieră şi arată cu mîna!``
-
1
|Sofonias 3:1|
,,Vai de cetatea îndărătnică şi spurcată, vai de cetatea plină de asuprire!
-
2
|Sofonias 3:2|
Ea n'ascultă de nici un glas, nu ţine seama de mustrare, nu se încrede în Domnul, nu se apropie de Dumnezeul său.
-
3
|Sofonias 3:3|
Căpeteniile ei în mijlocul ei sînt nişte lei cari răcnesc; judecătorii ei sînt nişte lupi de seară cari nu mai lasă nici un os pînă dimineaţa.
-
4
|Sofonias 3:4|
Proorocii ei sînt uşuratici şi înşelători; preoţii ei pîngăresc lucrurile sfinte, calcă Legea.
-
5
|Sofonias 3:5|
Domnul este fără prihană în mijlocul ei. El nu face nici o nelegiuire; în fiecare dimineaţă El Îşi scoate la lumină judecăţile, fără să înceteze vreodată; dar cine este nelegiuit nu ştie de ruşine!
-
6
|Sofonias 3:6|
Am nimicit neamuri, le-am dărîmat turnurile, le-am pustiit uliţele şi nu mai trece nimeni pe ele! Cetăţile lor sînt pustiite, nu mai au nici un om în ele, şi nimeni nu mai locuieşte în ele!
-
7
|Sofonias 3:7|
Ziceam: ,Dacă ai voi măcar să te temi de Mine, şi să ţii seama de mustrare! Nu ţi-ar fi nimicită locuinţa, şi n'ar veni peste tine toate pedepsele cu cari te-am ameninţat.` Dar ei s'au grăbit să-şi strice toate faptele.
-
-
Sugestões
Clique para ler Jó 29-31
11 de junho LAB 528
EU NÃO ME ENVERGONHO EM CRER
JÓ 29-31
“Como é bom ser cristão, quando tudo está bem pro seu lado...” É assim que canta Luiz Cláudio. “Os amigos, sorrindo, lhe abraçam, e estão com você”, e por aí vai... “Mas se tudo se vai para sempre, inclusive os amigos, e a doença lhe aflige e a fama já não mais existe, é mais fácil agora afastar-se de Deus, no momento de tanta aflição...” Por quê?
Antes de falar sobre o porquê, quero chamar sua atenção para ver a imagem, a estampa, o vídeo do áudio dessa música que mencionei. Mas não é no youtube, nem na televisão, nem no computador. É na leitura bíblica de hoje! Só que tem uma variante. Quando Jó estava bem, era fácil servir a Deus. Quando ficou doente, pobre e sem amigos, servir a Deus ficou difícil até para sua mulher, que mandou ele amaldiçoá-Lo e morrer, e para seus amigos, que passaram a falar um tanto de heresias.
Em Jó 29, ele fala que sente muita saudade de quando ia à porta da cidade, se assentava na praça pública e quando os jovens e pessoas idosas iam passando e o viam, ficavam em pé, diante dele, de mão boca, em silêncio, só o ouvindo falar. Ser cristão nessas horas é uma maravilha. Mas, no capítulo 30, Jó diz: “Mas agora eles zombam de mim”. “Virei piadinha para eles.”
E o que fazer quando viramos piada? Se Jó se encaixasse no perfil de crente descrito na música do cantor Luiz Cláudio, ele teria concordado com as ideias malucas dos amigos e esposa. Mas isso não aconteceu. Na leitura de hoje, terminam as palavras de Jó e o mais fantástico é que ele continua firme e perseverante na sua fé. Então, pensando nisso, resolvi escrever um poema sobre sentir vergonha ou não daquilo que se crê. Posso compartilhá-lo com você?
EU NÃO ME ENVERGONHO EM CRER
Esse era o sentimento de Jó. Eu também penso assim. E você? O que tem feito com sua fé?
Valdeci Júnior
Fátima Silva