-
-
Cornilescu -
-
28
|Neemias 10:28|
Cealaltă parte a poporului, preoţii, Leviţii, uşierii, cîntăreţii, slujitorii Templului, şi toţi ceice se despărţiseră de popoarele străine, ca să urmeze Legea lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii şi fetele lor, toţi cei ce aveau cunoştinţă şi pricepere,
-
29
|Neemias 10:29|
s'au unit cu fraţii lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurămînt şi au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpînului nostru, orînduirile şi legile Lui.
-
30
|Neemias 10:30|
Am făgăduit să nu dăm pe fetele noastre după popoarele ţării şi să nu luăm pe fetele lor de neveste pentru fiii noştri;
-
31
|Neemias 10:31|
să nu cumpărăm nimic, în ziua Sabatului, şi în zilele de sărbătoare, dela popoarele ţării cari ar aduce de vînzare în ziua Sabatului mărfuri sau altceva de cumpărat, şi să lăsăm nelucrat pămîntul în anul al şaptelea şi să nu cerem plata nici unei datorii.
-
32
|Neemias 10:32|
Am luat asupra noastră îndatorirea să dăm a treia parte dintr'un siclu pe an pentru slujba Casei Dumnezeului nostru,
-
33
|Neemias 10:33|
pentru pînile pentru punerea înaintea Domnului, pentru darul de mîncare necurmat, pentru arderea de tot necurmată din zilele de Sabat, din zilele de lună nouă şi din zilele de sărbători, pentru lucrurile închinate Domnului, pentru jertfele de ispăşire pentru Israel, şi pentru tot ce se face în Casa Dumnezeului nostru.
-
34
|Neemias 10:34|
Am tras la sorţi, preoţi, Leviţi şi popor, pentru lemnele cari trebuiau aduse pe fiecare an, ca dar, la Casa Dumnezeului nostru, după casele noastre părinteşti, la vremi hotărîte, ca să fie ars pe altarul Domnului, Dumnezeului nostru, cum este scris în Lege.
-
35
|Neemias 10:35|
Am hotărît să aducem în fiecare an la Casa Domnului cele dintîi roade ale pămîntului nostru şi cele dintîi roade din toate roadele tuturor pomilor;
-
36
|Neemias 10:36|
să aducem la Casa Dumnezeului nostru, preoţilor cari fac slujba în Casa Dumnezeului nostru, pe întîii născuţi ai fiilor noştri şi ai vitelor noastre, cum este scris în Lege, pe întîii născuţi ai vacilor şi oilor noastre;
-
37
|Neemias 10:37|
să aducem preoţilor, în cămările Casei Dumnezeului nostru, cele dintîi roade din plămădeală şi darurile noastre de mîncare din roadele tuturor pomilor din must şi din untdelemn; şi să dăm zeciuială din pămîntul nostru Leviţilor, cari trebuie s'o ia ei înşişi în toate cetăţile aşezate pe pămînturile pe cari le lucrăm.
-
-
Sugestões

Clique para ler Jeremias 14-16
14 de agosto LAB 593
GEROGE WASHINGTON
Jeremias 14-16
Na leitura bíblica de hoje, há muitas pérolas. Delas, destaco um versículo: “Mas Tu, ó Senhor, estás em nosso meio, e somos chamados pelo Teu nome” (Jeremias 14:9). Pare para pensar na profundidade dessa última frase. Você é chamado por que nome? O nome de alguém pode influenciar seu destino? Para refletir sobre isso, quero compartilhar com você, abaixo, uma história que acabo de ler.
Conta-se que o dia 30 de abril de 1789 foi um dia festivo em Nova Iorque. Os canhões troavam. Sinos tocavam. Trombetas soavam. Tambores rufavam. Fogos de artifício iluminavam o céu. As multidões se alegravam.
“Viva George Washington, presidente dos Estados Unidos!” - gritava o povo.
Todos queriam ver aquele que os havia ajudado a conquistar a liberdade.
No meio daquela multidão, estava Washington Irving, de cinco anos de idade, que havia recebido esse nome em homenagem ao comandante chefe do Exército Revolucionário. Quando Washington estava andando a cavalo por uma das ruas, numa parada militar, a ama do menino puxou-o pelo braço e lhe disse:
“Olhe, queridinho! Aí vai o general Washington, o homem em homenagem a quem você recebeu o nome!”
Contudo, aquela olhada rápida não foi o suficiente para satisfazer a ama do menino Irving. No dia seguinte à parada, ela estava andando com o garoto, quando viu o presidente entrar numa loja. Agarrando o menino pela mão, atravessou a rua e entrou na loja.
Pondo-se diante do presidente, disse com sotaque escocês:
“Com licença, excelência. Aqui está um menino que tem o seu nome!”.
“É mesmo?” – perguntou Washington – “que bom!”.
Enquanto olhava para baixo e sorria, disse ao menino:
“Estou contente por encontrá-lo, Washington”. Espero que você cresça e seja um bom menino. Que Deus o abençoe – e colocou uma das fortes mãos sobre a cabeça do garoto.
Daquele momento em diante, George Washington foi o herói de Washington Irving. Posteriormente, quando se tornou escritor, ele escreveu “A Vida de George Washington”. Escreveu também as biografias de Cristóvão Colombo, John Jacob Astor, Oliver Goldsmith e do capitão Bonneville. Por algum tempo serviu a seu país como diplomata na Inglaterra e Espanha. Toda a sua vida procurou honrar o nome que lhe fora dado.
Pelo fato de amar a Jesus, você é chamado cristão. Você está procurando fazer o melhor para honra do nome que lhe foi dado? Ao fazer a leitura de hoje, pense: “Como o profeta Jeremias descreveria a sua vida cristã?” Você ficaria satisfeito em ler tal descrição?
A história que lhe contei foi tirada de uma obra de Dorothy E. Whatts, “Meu Herói de Cada Dia – Inspiração Juvenil”, (Tatuí, SP: Casa Publicadora Brasileira, 2003), 221.
Valdeci Júnior
Fátima Silva