-
Leia por capítulosComentário sobre a Leitura Bíblica de Hoje
-
Cornilescu -
-
1
|1 Reis 13:1|
Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimes de cuvîntul Domnului, tocmai pe cînd stătea Ieroboam la altar să ardă tămîie.
-
2
|1 Reis 13:2|
El a strigat împotriva altarului, după cuvîntul Domnului, şi a zis: ,,Altarule! Altarule! Aşa vorbeşte Domnul: ,Iată că se va naşte un fiu casei lui David; numele lui va fi Iosia; el va junghia pe tine, pe preoţii înălţimilor, cari ard tămîie pe tine, şi pe tine se vor arde osăminte omeneşti!``
-
3
|1 Reis 13:3|
Şi în aceeaş zi a dat un semn, zicînd: ,,Acesta este semnul care arată că Domnul a vorbit: Altarul se va despica, şi cenuşa de pe el se va vărsa.``
-
4
|1 Reis 13:4|
Cînd a auzit împăratul cuvîntul pe care -l strigase omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, a întins mîna de pe altar, zicînd: ,,Prindeţi -l!`` Şi mîna, pe care o întinsese Ieroboam împotriva lui, s'a uscat, şi n'a putut s'o întoarcă înapoi.
-
5
|1 Reis 13:5|
Altarul s'a despicat, şi cenuşa de pe el s'a vărsat, după semnul pe care -l dăduse omul lui Dumnezeu, potrivit cu cuvîntul Domnului.
-
6
|1 Reis 13:6|
Atunci împăratul a luat cuvîntul, şi a zis omului lui Dumnezeu: ,,Roagă-te Domnului, Dumnezeului tău, şi cere -I să-mi pot trage mîna înapoi.`` Omul lui Dumnezeu s'a rugat Domnului şi împăratul a putut să-şi tragă înapoi mîna, care s'a făcut sănătoasă ca mai înainte.
-
7
|1 Reis 13:7|
Împăratul a zis omului lui Dumnezeu: ,,Intră cu mine în casă, să iei ceva de mîncare, şi-ţi voi da un dar.``
-
8
|1 Reis 13:8|
Omul lui Dumnezeu a zis împăratului: jumătate din casa ta să-mi dai, şi n'aş intra cu tine. Nu voi mînca pîne, şi nu voi bea apă în locul acesta;
-
9
|1 Reis 13:9|
căci iată ce poruncă mi -a fost dată; prin cuvîntul Domnului: ,,Să nu mănînci pîne nici să bei apă, şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.``
-
10
|1 Reis 13:10|
El a plecat pe un alt drum, şi nu s'a întors pe drumul pe care venise la Betel.
-
-
Sugestões
Clique para ler 2 Crônicas 5-7
11 de maio LAB 497
OBVIAMENTE
2Crônicas 05-07
Se você ligar para mim, meu telefone irá tocar. Se passar um e-mail, chegará no meu computador. Se escrever uma carta, o correio irá me entregar. Você irá dizer: “Dãh!” Tão óbvio, não?
No entanto, esse é ponto: a obviedade. Esse é um problema que podemos ter: nos esquecemos justamente do mais básico, do óbvio. Como somos burros! Preocupamo-nos com tanta coisa sofisticada e nos esquecemos do essencial, que geralmente é o mais simples. Quer ver só? Relembrando sobre o que escrevi no primeiro parágrafo, lembra daquele versículo memorável, que muita gente sabe até de cor, que diz: “Se o meu povo, que se chama pelo meu nome, se humilhar e orar, buscar a minha face e se afastar dos seus maus caminhos, dos céus o ouvirei, perdoarei o seu pecado e curarei a sua terra?” Você sabe que essas palavras eram tão óbvias que, no contexto deles, elas chegavam a ser lugar-comum? Não entendo como Deus tem tanta paciência - se dar ao sacrifício de “redundar tantas redundâncias” para ver se numa dessas voltas, talvez consiga nos laçar para o Seu coração, Seu abraço.
O verso de 2Crônicas 7:14 era óbvio porque, se lermos desde o capítulo anterior, vemos que havia acontecido exatamente isso. Veja bem: 2Crônicas 6:12 em diante mostra uma longa oração de Salomão. Ele estava buscando a Deus. Aí, quando entra aí o capítulo sete, diz que “Assim que Salomão acabou de orar, desceu fogo do céu e consumiu o holocausto e os sacrifícios, e a glória do SENHOR encheu o templo”. O verso doze declara que “o SENHOR lhe apareceu de noite e disse: “Ouvi sua oração, e escolhi este lugar para mim, como um templo para sacrifícios”. Logo a seguir, quando estava mais que demonstrado que quando alguém ora a Deus de todo o coração, com todo o seu desempenho, a oração toca o coração de Deus, quando isso tinha acabado de acontecer com Salomão, Deus fala as palavras que destaquei acima: “se o meu povo, que se chama pelo meu nome, se humilhar e orar, buscar a minha face e se...”
Para que falar isso se Salomão havia acabado de chamar pelo nome de Deus? Ele não tinha acabado de se humilhar? Não tinha acabado de orar, de buscar a face do Senhor? Não tinha acabado de se converter dos seus maus caminhos? E Deus não tinha acabado de ouvir Salomão? O Senhor não tinha acabado de perdoar seus pecados? Ele não tinha acabado de abençoar a terra de Salomão? Então para que dizer que se alguém O buscasse, Ele atenderia? Para que redundar?
É porque, infelizmente e obviamente, nós esquecemos.
Valdeci Júnior
Fátima Silva