-
Leia por capítulosComentário sobre a Leitura Bíblica de Hoje
-
Cornilescu -
-
1
|1 Samuel 12:1|
Samuel a zis întregului Israel: ,,Iată că v'am ascultat glasul în tot ce mi-aţi zis, şi am pus un împărat peste voi.
-
2
|1 Samuel 12:2|
De acum, iată împăratul care va merge înaintea voastră. Cît despre mine, eu sînt bătrîn, am albit, aşa că fiii mei sînt cu voi; am umblat înaintea voastră, din tinereţă pînă în ziua de azi.
-
3
|1 Samuel 12:3|
Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea, în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui: Cui i-am luat boul, sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat, şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii... asupra lui? Mărturisiţi, şi vă voi da înapoi.``
-
4
|1 Samuel 12:4|
Ei au răspuns: ,,Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit, şi nici n'ai primit nimic din mîna nimănui``.
-
5
|1 Samuel 12:5|
El le -a mai zis: ,,Domnul este martor împotriva voastră, şi unsul Lui este martor, în ziua aceasta, că n'aţi găsit nimic în mînile mele``. Şi ei au răspuns: ,,Sînt martori!``
-
6
|1 Samuel 12:6|
Atunci Samuel a zis poporului: ,,Domnul a pus pe Moise şi pe Aaron, şi a scos pe părinţii voştri din Egipt.
-
7
|1 Samuel 12:7|
Acum, înfăţişaţi-vă, ca să vă judec înaintea Domnului pentru toate binefacerile pe cari vi le -a făcut Domnul, vouă şi părinţilor voştri.
-
8
|1 Samuel 12:8|
Dupăce a venit Iacov în Egipt, părinţii voştri au strigat către Domnul, şi Domnul a trimes... pe Moise şi pe Aaron, cari au scos pe părinţii voştri din Egipt şi i-au adus să locuiască în locul acesta.
-
9
|1 Samuel 12:9|
Dar ei au uitat pe Domnul Dumnezeul lor; şi El i -a vîndut în mînile lui Sisera, căpetenia oştirii Haţorului, în mînile Filistenilor..., şi în mînile împăratului Moabului......, cari au început lupta împotriva lor.
-
10
|1 Samuel 12:10|
Au strigat iarăş către Domnul, şi au zis: ,Am păcătuit, căci am părăsit pe Domnul, şi am slujit Baalilor şi Astarteelor; izbăveşte-ne... acum din mîna vrăjmaşilor noştri, şi-Ţi vom sluji.``
-
-
Sugestões
Clique para ler 2 Crônicas 5-7
11 de maio LAB 497
OBVIAMENTE
2Crônicas 05-07
Se você ligar para mim, meu telefone irá tocar. Se passar um e-mail, chegará no meu computador. Se escrever uma carta, o correio irá me entregar. Você irá dizer: “Dãh!” Tão óbvio, não?
No entanto, esse é ponto: a obviedade. Esse é um problema que podemos ter: nos esquecemos justamente do mais básico, do óbvio. Como somos burros! Preocupamo-nos com tanta coisa sofisticada e nos esquecemos do essencial, que geralmente é o mais simples. Quer ver só? Relembrando sobre o que escrevi no primeiro parágrafo, lembra daquele versículo memorável, que muita gente sabe até de cor, que diz: “Se o meu povo, que se chama pelo meu nome, se humilhar e orar, buscar a minha face e se afastar dos seus maus caminhos, dos céus o ouvirei, perdoarei o seu pecado e curarei a sua terra?” Você sabe que essas palavras eram tão óbvias que, no contexto deles, elas chegavam a ser lugar-comum? Não entendo como Deus tem tanta paciência - se dar ao sacrifício de “redundar tantas redundâncias” para ver se numa dessas voltas, talvez consiga nos laçar para o Seu coração, Seu abraço.
O verso de 2Crônicas 7:14 era óbvio porque, se lermos desde o capítulo anterior, vemos que havia acontecido exatamente isso. Veja bem: 2Crônicas 6:12 em diante mostra uma longa oração de Salomão. Ele estava buscando a Deus. Aí, quando entra aí o capítulo sete, diz que “Assim que Salomão acabou de orar, desceu fogo do céu e consumiu o holocausto e os sacrifícios, e a glória do SENHOR encheu o templo”. O verso doze declara que “o SENHOR lhe apareceu de noite e disse: “Ouvi sua oração, e escolhi este lugar para mim, como um templo para sacrifícios”. Logo a seguir, quando estava mais que demonstrado que quando alguém ora a Deus de todo o coração, com todo o seu desempenho, a oração toca o coração de Deus, quando isso tinha acabado de acontecer com Salomão, Deus fala as palavras que destaquei acima: “se o meu povo, que se chama pelo meu nome, se humilhar e orar, buscar a minha face e se...”
Para que falar isso se Salomão havia acabado de chamar pelo nome de Deus? Ele não tinha acabado de se humilhar? Não tinha acabado de orar, de buscar a face do Senhor? Não tinha acabado de se converter dos seus maus caminhos? E Deus não tinha acabado de ouvir Salomão? O Senhor não tinha acabado de perdoar seus pecados? Ele não tinha acabado de abençoar a terra de Salomão? Então para que dizer que se alguém O buscasse, Ele atenderia? Para que redundar?
É porque, infelizmente e obviamente, nós esquecemos.
Valdeci Júnior
Fátima Silva