-
-
Cornilescu -
-
21
|Daniel 2:21|
El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!
-
22
|Daniel 2:22|
El descopere ce este adînc şi ascuns; El ştie ce este în întunerec şi la El locuieşte lumina....
-
23
|Daniel 2:23|
Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc şi Te laud că mi-ai dat înţelepciune şi putere, şi mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut noi; căci ne-ai descoperit taina împăratului!``.
-
24
|Daniel 2:24|
După aceea, Daniel s'a dus la Arioc, căruia îi poruncise împăratul să piardă pe înţelepţii Babilonului; s'a dus, şi i -a vorbit aşa: ,,Nu pierde pe înţelepţii Babilonului! Du-mă înaintea împăratului, şi voi da împăratului tîlcuirea!``
-
25
|Daniel 2:25|
Arioc a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului, şi i -a vorbit aşa: ,,Am găsit între prinşii de război ai lui Iuda un om care va da împăratului tîlcuirea!``
-
26
|Daniel 2:26|
Împăratul a luat cuvîntul şi a zis lui Daniel, care se numea Beltşaţar: ,,Eşti tu în stare să-mi spui visul pe care l-am visat şi tîlcuirea lui?``
-
27
|Daniel 2:27|
Daniel a răspuns înaintea împăratului, şi a zis: ,,Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sînt în stare s'o descopere împăratului.
-
28
|Daniel 2:28|
Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descopere tainele, şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întîmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe cari le-ai avut în patul tău.
-
29
|Daniel 2:29|
În patul tău, împărate, ţi-au venit în minte gînduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri; şi Celce descopere tainele ţi -a făcut cunoscut ce se va întîmpla.
-
30
|Daniel 2:30|
Însă dacă mi s'a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înţelepciune mai mare decît a tuturor celor vii, ci pentru ca să se dea împăratului tîlcuirea ei, şi să afli ce-ţi doreşte inima să ştii.
-
-
Sugestões
Clique para ler Êxodo 39-40
31 de janeiro LAB 397
HOSPITAL DO SENHOR
Êxodo 39-40
Chegando ao final do livro de “Êxodo”, encontramos a conclusão da construção do tabernáculo e da criação de tudo que iria compô-lo: “E a glória do Senhor enchia o tabernáculo” (Êxodo 40:35). Esse era o lugar da habitação que manifestava visivelmente a Deus.
O tabernáculo não existe mais. Mas o Novo Testamento nos ensina que nosso corpo é o santuário onde Deus quer habitar. O Senhor quer que cada crente seja um templo Seu. A união de todos esses templos formam o corpo de Cristo, que é a igreja cristã. Vamos à igreja para nos reunir como um só corpo, como os israelitas o faziam ao redor do tabernáculo. Portanto, duas coisas nos fazem lembrar daquela tenda no deserto: a pessoa de cada crente e a igreja. São os templos que temos.
Muitos gostam de comparar a igreja com um hospital. Pensando nisso, quero compartilhar um texto - “Hospital do Senhor” - que encontrei na internet, de autor desconhecido, mas muito interessante:
“Fui ao hospital do Senhor fazer um check-up de rotina e constatei que estava doente. Quando Jesus verificou minha pressão, percebeu que estava baixa de ternura e, ao verificar a temperatura, o termômetro registrou 40 graus de egoísmo.
Fiz um eletrocardiograma e foi diagnosticado que necessitava de uma ponte de amor, pois minha artéria estava bloqueada e não estava abastecendo meu coração vazio.
Passei pela ortopedia, pois estava com dificuldade de andar lado a lado com meu irmão. Não conseguia nem mesmo abraçá-lo por ter fraturado o braço, ao tropeçar na minha vaidade.
Na oftalmologia, constatou-se em mim uma miopia, pois não conseguia enxergar além das aparências.
Queixei-me também de não poder ouvir claramente o Doutor, e diagnosticou em mim um bloqueio em decorrência das palavras vazias do dia-a-dia.
Mas a consulta foi boa. Obrigado, doutor Jesus, por não ter me cobrado nada pela consulta, por Sua grande misericórdia. Agora, quero, ao sair daqui, usar somente os remédios naturais que o Senhor me indicou, que estão no Seu evangelho. Deverei tomar, diariamente, ao me levantar, chá de agradecimento; chegando no trabalho, uma colher de sopa de bom dia; e, de hora em hora, um comprimido de paciência, com um copo de humildade. Ao chegar em casa, a dose diária será uma injeção de amor. E, na hora de dormir, duas cápsulas de consciência tranqüila.
Agindo assim, tenho certeza de que não ficarei mais doente e todos os dias serão de confraternização e solidariedade. É... Devo prolongar esse tratamento por toda a minha vida para que quando eu for chamado, possa ser identificado como um filho Seu.
Obrigado Senhor. Quero ser seu eterno cliente. Ajude-me!”
Valdeci Júnior
Fátima Silva