-
-
Cornilescu -
-
14
|Daniel 5:14|
Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor, şi că la tine se găsesc lumini, pricepere, şi o înţelepciune nemaipomenită.
-
15
|Daniel 5:15|
Au adus înaintea mea pe înţelepţi şi pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta şi să mi -o tîlcuiască; dar n'au putut să tîlcuiască aceste cuvinte.
-
16
|Daniel 5:16|
Am aflat că tu poţi să tîlcuieşti şi să deslegi întrebări grele; acum, dacă vei putea să citeşti scrierea aceasta şi să mi -o tîlcuieşti, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănţişor de aur la gît, şi vei avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei!``
-
17
|Daniel 5:17|
Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului: ,,Ţine-ţi darurile, şi dă altuia răsplătirile tale! Totuş voi citi împăratului scrierea, şi i -o voi tîlcui.
-
18
|Daniel 5:18|
Împărate, Dumnezeul cel Prea Înalt dăduse tatălui tău Nebucadneţar: împărăţie, mărime, slavă şi strălucire;
-
19
|Daniel 5:19|
şi din pricina mărimii pe care i -o dăduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau şi tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia, şi lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia, şi scobora pe cine voia.
-
20
|Daniel 5:20|
Dar cînd i s'a îngîmfat inima şi i s'a împietrit duhul pînă la mîndrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui;
-
21
|Daniel 5:21|
a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s'a făcut ca a fiarelor, şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănînce iarbă ca la boi, şi trupul i -a fost udat cu roua cerului, pînă cînd a recunoscut că Dumnezeul cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea.
-
22
|Daniel 5:22|
Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcarcă ai ştiut toate aceste lucruri.
-
23
|Daniel 5:23|
Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse înaintea ta, şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fer, de lemn şi de piatră, cari nici nu văd, nici n'aud, şi nici nu pricep nimic, şi n'ai slăvit pe Dumnezeul în mîna căruia este suflarea ta şi toate căile tale!
-
-
Sugestões
Clique para ler 1 Coríntios 5-7
21 de novembro LAB 691
NOSSO SENTIDO EXISTENCIAL
Coríntios 01-04
Quando o cristão se torna consciente de onde está e da razão de estar onde está, sua vida passa a ter sentido. Geralmente, a vida de um cristão não é destruída por grandes assolações, mas sim, por picuinhas. Este poderia ser um outro título dado ao livro de Coríntios: “Picuinhas”. E o grande erudito Paulo amava tanto aqueles cristãos de Corinto, ao ponto de parar para dar-lhes atenção àqueles detalhes que para um doutor não muito altruísta, seriam de somenos importância. Mas quando um pai pára suas atividades complexas de um homem e suja-se na areia do quintal para fazer estradinhas e pontezinhas com seu filho, não está entretendo-se, está dando a um novo ser, à próxima geração, o rumo certo da superação vitoriosa da existência. Cristão, onde você está? Por quê?
“Irmãos, em nome de nosso Senhor Jesus Cristo, suplico a todos vocês que concordem uns com os outros no que falam, para que não haja diversões entre vocês; antes, que todos estejam unidos num só pensamento e num só parecer (1Coríntios 1:10)”. Cristianismo é, acima de tudo, a busca pelo significado da vida, cujas respostas dão direção certa à mesma. Isto acontece apenas quando idéias, conceitos e valores se harmonizam. A semente da união nasce no solo que une todas as mentes em uma só. Portanto, devemos nos entender nas idéias controversas. Mas como?
“Mas Deus o revelou a nós por meio do Espírito. O Espírito sonda todas as coisas, até mesmo as coisas mais profundas de Deus. Pois, quem conhece os pensamentos do homem, a não ser o espírito do homem que nele está? Da mesma forma, ninguém conhece os pensamentos de Deus, a não ser o Espírito de Deus (2:10-11)”. Somente com a ajuda de Deus, é que podemos entender a revelação. Se antes, com humildade, nos dispomos a nos unir, sem querer impor, uns sobre os outros, nossas próprias idéias, em Deus, encontramos a verdade. E isto é possível?
“Vocês não sabem que são santuário de Deus e que o Espírito de Deus habita em vocês? Se alguém destruir o santuário de Deus, Deus o destruirá; pois o santuário de Deus, que são vocês, é sagrado (3:16-17)”. Por nós mesmos, é praticamente impossível sublimarmos harmonicamente em conhecimento, pois nosso coração é mal. O Espírito Santo quer habitar em nós. É Ele quem faz a obra em nós. Para quê?
“Portanto, que todos nos considerem como servos de Cristo e encarregados dos mistérios de Deus. O que se requer destes encarregados é que sejam fiéis (4:1-2)”. O objetivo final é sermos co-participantes do trabalho de Deus.
Isso dá sentido à nossa existência.
Valdeci Júnior
Fátima Silva