-
-
Cornilescu -
-
5
|Daniel 7:5|
Şi, iată că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într'o rînă; avea trei coaste în gură între dinţi; şi i s'a zis: ,,Scoală-te, şi mănîncă multă carne!``
-
6
|Daniel 7:6|
După aceea m'am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete, şi i s'a dat stăpînire.
-
7
|Daniel 7:7|
După aceea m'am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fer, mînca, sfărîma, şi călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne.
-
8
|Daniel 7:8|
M'am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintîi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură..., care vorbea cu trufie.
-
9
|Daniel 7:9|
Mă uitam la aceste lucruri, pînă cînd s'au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrînit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lînă curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roatele Lui ca un foc aprins.
-
10
|Daniel 7:10|
Un rîu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S'a ţinut judecata şi s'au deschis cărţile.
-
11
|Daniel 7:11|
Eu mă uitam mereu, din pricina cuvintelor pline de trufie, pe cari le rostea cornul acela: m'am uitat pînă cînd fiara a fost ucisă, şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars.
-
12
|Daniel 7:12|
Şi celelalte fiare au fost desbrăcate de puterea lor, dar li s'a îngăduit o lungire a vieţii pînă la o vreme şi un ceas anumit.
-
13
|Daniel 7:13|
M'am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrînit de zile şi a fost adus înaintea Lui.
-
14
|Daniel 7:14|
I S'a dat stăpînire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să -i slujească toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile. Stăpînirea Lui este o stăpînire vecinică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.
-
-
Sugestões
Clique para ler 1 Coríntios 5-7
21 de novembro LAB 691
NOSSO SENTIDO EXISTENCIAL
Coríntios 01-04
Quando o cristão se torna consciente de onde está e da razão de estar onde está, sua vida passa a ter sentido. Geralmente, a vida de um cristão não é destruída por grandes assolações, mas sim, por picuinhas. Este poderia ser um outro título dado ao livro de Coríntios: “Picuinhas”. E o grande erudito Paulo amava tanto aqueles cristãos de Corinto, ao ponto de parar para dar-lhes atenção àqueles detalhes que para um doutor não muito altruísta, seriam de somenos importância. Mas quando um pai pára suas atividades complexas de um homem e suja-se na areia do quintal para fazer estradinhas e pontezinhas com seu filho, não está entretendo-se, está dando a um novo ser, à próxima geração, o rumo certo da superação vitoriosa da existência. Cristão, onde você está? Por quê?
“Irmãos, em nome de nosso Senhor Jesus Cristo, suplico a todos vocês que concordem uns com os outros no que falam, para que não haja diversões entre vocês; antes, que todos estejam unidos num só pensamento e num só parecer (1Coríntios 1:10)”. Cristianismo é, acima de tudo, a busca pelo significado da vida, cujas respostas dão direção certa à mesma. Isto acontece apenas quando idéias, conceitos e valores se harmonizam. A semente da união nasce no solo que une todas as mentes em uma só. Portanto, devemos nos entender nas idéias controversas. Mas como?
“Mas Deus o revelou a nós por meio do Espírito. O Espírito sonda todas as coisas, até mesmo as coisas mais profundas de Deus. Pois, quem conhece os pensamentos do homem, a não ser o espírito do homem que nele está? Da mesma forma, ninguém conhece os pensamentos de Deus, a não ser o Espírito de Deus (2:10-11)”. Somente com a ajuda de Deus, é que podemos entender a revelação. Se antes, com humildade, nos dispomos a nos unir, sem querer impor, uns sobre os outros, nossas próprias idéias, em Deus, encontramos a verdade. E isto é possível?
“Vocês não sabem que são santuário de Deus e que o Espírito de Deus habita em vocês? Se alguém destruir o santuário de Deus, Deus o destruirá; pois o santuário de Deus, que são vocês, é sagrado (3:16-17)”. Por nós mesmos, é praticamente impossível sublimarmos harmonicamente em conhecimento, pois nosso coração é mal. O Espírito Santo quer habitar em nós. É Ele quem faz a obra em nós. Para quê?
“Portanto, que todos nos considerem como servos de Cristo e encarregados dos mistérios de Deus. O que se requer destes encarregados é que sejam fiéis (4:1-2)”. O objetivo final é sermos co-participantes do trabalho de Deus.
Isso dá sentido à nossa existência.
Valdeci Júnior
Fátima Silva