-
-
Cornilescu -
-
20
|Daniel 9:20|
Pe cînd încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel, şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului, Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfînt al Dumnezeului meu;
-
21
|Daniel 9:21|
pe cînd vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor iute, omul Gavriil, pe care -l văzusem mai înainte într'o vedenie, şi m'a atins în clipa cînd se aducea jertfa de seară.
-
22
|Daniel 9:22|
El m'a învăţat, a stat de vorbă cu mine, şi mi -a zis: ,,Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea.
-
23
|Daniel 9:23|
Cînd ai început tu să te rogi, a ieşit cuvîntul, şi eu vin să ţi -l vestesc; căci tu eşti prea iubit şi scump. Ia aminte dar la cuvîntul acesta, şi înţelege vedenia!
-
24
|Daniel 9:24|
Şaptezeci de săptămîni au fost hotărîte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, pînă la încetarea fărădelegilor, pînă la ispăşirea păcatelor, pînă la ispăşirea nelegiuirii, pînă la aducerea neprihănirii vecinice, pînă la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi pînă la ungerea Sfîntului sfinţilor.
-
25
|Daniel 9:25|
Să ştii dar, şi să înţelelgi, că dela darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pînă la Unsul (Mesia), la Cîrmuitorul, vor trece şapte săptămîni; apoi timp de şasezeci şi două de săptămîni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strîmtorare.
-
26
|Daniel 9:26|
După aceste şasezeci şi două de săptămîni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfîntul Locaş, şi sfîrşitul lui va fi ca printr'un potop; este hotărît că războiul va ţinea pînă la sfîrşit şi împreună cu el şi pustiirile.
-
27
|Daniel 9:27|
El va face un legămînt trainic cu mulţi, timp de o săptămînă, dar la jumătatea săptămînii va face să înceteze jertfa şi darul de mîncare, şi pe aripa urîciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, pînă va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărît.``
-
1
|Daniel 10:1|
În anul al treilea al lui Cir, împăratul Persiei, s'a descoperit un cuvînt lui Daniel, numit Beltşaţar. Cuvîntul acesta, care este adevărat, vesteşte o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvîntul acesta, şi a priceput vedenia.
-
2
|Daniel 10:2|
,,În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămîni am fost în jale.
-
-
Sugestões

Clique para ler Atos 10-12
08 de novembro LAB 678
ESTÊVÃO
Atos 07-09
O destaque da leitura de hoje vai ficar com Estevão, um personagem bíblico de marco histórico. Digo “de marco histórico”, porque a morte de Estevão é um dos pontos de identificação das datas que estruturam a cronologia da profecia dos 2300 tardes e manhãs, de Daniel 8:14. Se quiser estudar mais sobre isto, veja o livro Nisto Cremos, da Casa Publicadora Brasileira.
Mas além de ter sido uma referência na História, Estevão foi uma grande personalidade do cristianismo, que merece sim, um pouco da nossa atenção. De acordo com o que podemos ver em Atos 6:5; 7:59; 8:2; 11:19; e 22:20; ele foi um dos sete diáconos da igreja primitiva. Há teólogos que lhe dão o título de “Um Negociante Cheio do Espírito”. Eleito para supervisionar a distribuição da ajuda (Atos 6:5), Estevão ultrapassou as limitações de sua tarefa e chegou a ser um pregador poderoso (Atos 7).
Dentre as importantes qualidades de Estevão, podemos destacar que ele foi um homem cheio de algumas virtudes como: a) Fé (Atos 6:5); b) Presença do Espírito Santo (Atos 6:5); c) Sabedoria (Atos 6:3-10); d) Poder (Atos 6:8); e) Luz (Atos 6:15); f)Visão (Atos 7:55-56); e, do maior de todos os dons, g) Amor (Atos 7:60).
Os cristãos lembram-se muito de Estevão por Ele ter sido um mártir da fé cristã(Atos 7:56). O primeiro, após a ascensão do Senhor Jesus Cristo. Remonta-se a isto o fato de que (acreditamos nisso pela tradição) Estevão seja, com quase certeza, um dos setenta escolhidos e enviados pelo Senhor em Lucas 10:1-10, e que O acompanhou sempre, a partir do batismo de João (Atos 1:21-22). Podemos concluir isso, devido ao fato de ele exercer dons atribuídos exclusivamente aos apóstolos e estes homens (Atos 6:8). Logo, por causa da atividade cristã de Estevão havia homens que se colocavam contra ele. Não conseguiam derrotá-lo em nenhum tipo de discussão, pois estava cheio do Espírito Santo e da sabedoria espiritual. Então, contrataram homens perversos e desonestos para dizer mentiras sobre ele, levaram-no perante o conselho e o acusaram de blasfêmia contra Deus e contra Moisés. Por fim, seu ministério póstumo foi maior do que sua contribuição em vida.
Já passou para pensar nisto? Você não tem como imaginar a mensuração do tamanho que a cauda da sua influência pode atingir. Crescimento absurdo, porém relevante!
Valdeci Júnior
Fátima Silva