-
Leia por capítulosComentário sobre a Leitura Bíblica de Hoje
-
Cornilescu -
-
21
|Ezequiel 32:21|
Atunci vitejii cei puternici vor vorbi în locuinţa morţilor despre el şi cei ce -l sprijineau, şi vor zice: ,S'au pogorît, s'au culcat cei netăiaţi împrejur, ucişi de sabie!`
-
22
|Ezequiel 32:22|
Acolo este Asirianul, cu toată mulţimea lui, şi mormintele lor stau împrejurul lui, -toţi au murit, şi au căzut ucişi de sabie.
-
23
|Ezequiel 32:23|
Mormintele lor sînt în adîncimile gropii, şi mulţimea lui este împrejurul mormîntului lui; toţi au murit şi au căzut ucişi de sabie, ei, cari răspîndeau groaza în ţara celor vii.
-
24
|Ezequiel 32:24|
Acolo este şi Elamul, cu toată mulţimea lui, împrejurul mormîntului lui; toţi au murit şi au căzut ucişi de sabie, s'au pogorît netăiaţi împrejur în adîncimile pămîntului, ei, cari răspîndeau groaza în ţara celor vii, şi îşi poartă acum ocara cu cei ce se pogoară în groapă.
-
25
|Ezequiel 32:25|
L-au culcat la un loc cu morţii, împreună cu toată mulţimea lui, şi mormintele lor sînt împrejurul lui; toţi aceşti netăiaţi împrejur au murit ucişi de sabie, căci răspîndeau groaza în ţara celor vii, şi îşi poartă acum ocara cu cei ce se pogoară în groapă; i-au culcat acum la un loc cu cei morţi.
-
26
|Ezequiel 32:26|
Acolo sînt şi Meşec, Tubal, şi toată mulţimea lor, şi mormintele lor sînt împrejurul lor; toţi aceşti netăiaţi împrejur au murit ucişi de sabie, căci răspîndeau groaza în ţara celor vii.
-
27
|Ezequiel 32:27|
Ei sînt culcaţi împreună cu vitejii, căzuţi din vechime dintre cei netăiaţi împrejur; sînt pogorîţi în locuinţa morţilor împreună cu armele lor de război, cu săbiile puse supt capetele lor, şi nelegiuirile lor lipite pe osemintele lor, căci vitejia lor era o groază în ţara celor vii.
-
28
|Ezequiel 32:28|
Şi tu vei fi zdrobit în mijlocul celor netăiaţi împrejur, şi te vei culca împreună cu cei ucişi de sabie!
-
29
|Ezequiel 32:29|
Acolo este şi Edomul, cu împăraţii lui şi toţi voivozii lui, cari, cu toată vitejia lor, au fost aşezaţi la un loc cu cei ucişi de sabie: stau culcaţi împreună cu cei netăiaţi împrejur, cu cei pogorîţi în groapă.
-
30
|Ezequiel 32:30|
Tot acolo sînt voivozii dela miază-noapte, şi toţi Sidonienii, cari s'au pogorît la cei morţi, acoperiţi de ruşine, cu toată groaza pe care o aruncă vitejia lor; aceşti netăiaţi împrejur stau culcaţi cu cei ucişi de sabie, şi-şi poartă ocara lîngă cei pogorîţi în groapă.
-
-
Sugestões
Clique para ler 2 Crônicas 5-7
11 de maio LAB 497
OBVIAMENTE
2Crônicas 05-07
Se você ligar para mim, meu telefone irá tocar. Se passar um e-mail, chegará no meu computador. Se escrever uma carta, o correio irá me entregar. Você irá dizer: “Dãh!” Tão óbvio, não?
No entanto, esse é ponto: a obviedade. Esse é um problema que podemos ter: nos esquecemos justamente do mais básico, do óbvio. Como somos burros! Preocupamo-nos com tanta coisa sofisticada e nos esquecemos do essencial, que geralmente é o mais simples. Quer ver só? Relembrando sobre o que escrevi no primeiro parágrafo, lembra daquele versículo memorável, que muita gente sabe até de cor, que diz: “Se o meu povo, que se chama pelo meu nome, se humilhar e orar, buscar a minha face e se afastar dos seus maus caminhos, dos céus o ouvirei, perdoarei o seu pecado e curarei a sua terra?” Você sabe que essas palavras eram tão óbvias que, no contexto deles, elas chegavam a ser lugar-comum? Não entendo como Deus tem tanta paciência - se dar ao sacrifício de “redundar tantas redundâncias” para ver se numa dessas voltas, talvez consiga nos laçar para o Seu coração, Seu abraço.
O verso de 2Crônicas 7:14 era óbvio porque, se lermos desde o capítulo anterior, vemos que havia acontecido exatamente isso. Veja bem: 2Crônicas 6:12 em diante mostra uma longa oração de Salomão. Ele estava buscando a Deus. Aí, quando entra aí o capítulo sete, diz que “Assim que Salomão acabou de orar, desceu fogo do céu e consumiu o holocausto e os sacrifícios, e a glória do SENHOR encheu o templo”. O verso doze declara que “o SENHOR lhe apareceu de noite e disse: “Ouvi sua oração, e escolhi este lugar para mim, como um templo para sacrifícios”. Logo a seguir, quando estava mais que demonstrado que quando alguém ora a Deus de todo o coração, com todo o seu desempenho, a oração toca o coração de Deus, quando isso tinha acabado de acontecer com Salomão, Deus fala as palavras que destaquei acima: “se o meu povo, que se chama pelo meu nome, se humilhar e orar, buscar a minha face e se...”
Para que falar isso se Salomão havia acabado de chamar pelo nome de Deus? Ele não tinha acabado de se humilhar? Não tinha acabado de orar, de buscar a face do Senhor? Não tinha acabado de se converter dos seus maus caminhos? E Deus não tinha acabado de ouvir Salomão? O Senhor não tinha acabado de perdoar seus pecados? Ele não tinha acabado de abençoar a terra de Salomão? Então para que dizer que se alguém O buscasse, Ele atenderia? Para que redundar?
É porque, infelizmente e obviamente, nós esquecemos.
Valdeci Júnior
Fátima Silva