-
Leia por capítulosComentário sobre a Leitura Bíblica de Hoje
-
Cornilescu -
-
21
|Josué 10:21|
şi tot poporul s'a întors liniştit în tabără la Iosua în Macheda, fără ca cineva să fi crîcnit cu limba lui împotriva copiilor lui Israel.
-
22
|Josué 10:22|
Iosua a zis atunci: ,,Deschideţi intrarea peşterii, scoateţi afară din ea pe cei cinci împăraţi, şi aduceţi -i la mine.``
-
23
|Josué 10:23|
Ei au făcut aşa, şi au adus la el pe cei cinci împăraţi, pe cari -i scoseseră din peşteră: pe împăratul Ierusalimului, pe împărtul Hebronului, pe împăratul Iarmutului, pe împăratul Lachisului, şi pe împăratul Eglonului.
-
24
|Josué 10:24|
După ce au adus pe aceşti împăraţi înaintea lui Iosua, Iosua a chemat pe toţi bărbaţii lui Israel, şi a zis căpeteniilor oamenilor de război, cari merseseră cu el: ,,Apropiaţi-vă şi puneţi-vă picioarele pe grumajii împăraţilor acestora.`` Ei s'au apropiat, şi au pus picioarele pe grumajii lor.
-
25
|Josué 10:25|
Iosua le -a zis: ,,Nu vă temeţi şi nu vă spăimîntaţi, ci întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă, căci aşa va face Domnul tuturor vrăjmaşilor voştri împotriva cărora vă veţi lupta``.
-
26
|Josué 10:26|
După aceea, Iosua i -a lovit, şi i -a omorît; i -a spînzurat de cinci copaci, şi au rămas spînzuraţi de copaci pînă seara.
-
27
|Josué 10:27|
Pela apusul soarelui, Iosua a poruncit să -i pogoare din copaci, i-au aruncat în peştera în care se ascunseseră, şi au pus la intrarea peşterii nişte pietre mari, cari au rămas acolo pînă în ziua de azi.
-
28
|Josué 10:28|
Iosua a luat Macheda chiar în ziua aceea, şi a trecut -o prin ascuţişul săbiei; a nimicit cu desăvîrşire pe împărat, cetatea şi pe toţi cei ce se aflau în ea; n'a lăsat să scape niciunul, şi împăratului din Macheda i -a făcut cum făcuse împăratului Ierihonului.
-
29
|Josué 10:29|
Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, a trecut din Macheda la Libna, şi a dat luptă împotriva Libnei.
-
30
|Josué 10:30|
Domnul a dat -o şi pe ea, împreună cu împăratul ei, în mînile lui Israel, şi a trecut -o prin ascuţişul săbiei, pe ea şi pe toţi ceice se găseau în ea; n'a lăsat să scape niciunul, şi a făcut împăratului ei cum făcuse împăratului Ierihonului.
-
-
Sugestões
Clique para ler João 12-13
01 de novembro LAB 671
“JESUS CHOROU”?
João 10-11
Muitas vezes já vi cristãos escaparem pela culatra de João 11:35, ao serem intimados a declamar um versículo bíblico. Por não saberem nada melhor, maior ou mais especial, no susto, dizem: “Jesus chorou”. E se alguém reclamar, ainda poderão dizer: “Mas é um verso bíblico!”. E num contexto assim vemos o questionamento paradoxal que confronta a simplicidade com a seriedade deste versículo.
Seriedade? Sim! Veja a pergunta que surge na cabeça de muitos, ao lerem-no: “Por quem Jesus chorou? Por Lázaro ou por si mesmo?”. O verso 33 trinta e três começa a explicar, e os comentários bíblicos “SDABC” e “O Desejado de Todas as Nações” pegando esta ponta de corda, nos elucidam mais sobre o assunto. E, teologicamente, a conclusão é que “em Sua humanidade, Jesus foi comovido pela dor humana e chorou com os aflitos”. Mas, por trás desta afirmação, há muito significado.
Foi uma cena dolorosa. Lázaro fora muito amado, e suas irmãs choravam por ele, com o coração despedaçado. Os amigos uniam-se ao coro, chorando juntos. Em face dessa aflição humana, dentre muitos amigos consternados pranteando o morto, “Jesus chorou”. Se bem que fosse o Filho de Deus, revestira-Se, no entanto, da natureza humana e comoveu-Se com sua dor.
Seu coração está sempre pronto a compadecer-se perante o sofrimento. Chora com os que choram, e alegra-se com os que alegram-se. Não foi, porém, simplesmente pela simpatia humana para com Maria e Marta, que Jesus chorou. Havia, em Suas lágrimas, uma dor tão acima da simples mágoa humana, como o Céu se acha acima da terra. Cristo não chorou por Lázaro, pois estava para chamá-lo do sepulcro. Chorou por aqueles muitos que ora pranteavam a Lázaro mas, em breve, tramariam a morte dAquele que era a ressurreição e a vida.
O juízo que estava para cair sobre Jerusalém estava delineado perante a visão futurística de Jesus. Ele contemplou Jerusalém cercada pelas legiões romanas. Viu que muitos dos que agora choravam por Lázaro morreriam no cerco da cidade e não haveria esperança em sua morte.
Não foi somente pela cena que se desenrolava a Seus olhos, que Cristo chorou. Pesava sobre Ele a “dor dos séculos” Lançando o olhar através dos séculos por vir, viu o sofrimento, a dor, as lágrimas e a morte que caberia em sorte aos homens. Seu coração pungiu-se por sentir pena da família humana de todos os tempos e em todas as terras. Pesavam-lhe, fortemente, sobre a alma, as misérias da raça pecadora
Foi assim, que a fonte das lágrimas se lhe rompeu. Jesus em um anelo tão profundo em aliviar todas as dores dos humanos, ao ponto de chorar.
Valdeci Júnior
Fátima Silva