-
Leia por capítulosComentário sobre a Leitura Bíblica de Hoje
-
Cornilescu -
-
51
|Josué 19:51|
Acestea sînt moştenirile pe cari le-au împărţit preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, şi căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel, prin sorţi înaintea Domnului, la Silo, la uşa cortului întîlnirii. Astfel au isprăvit ei împărţirea ţării.
-
1
|Josué 20:1|
Domnul a vorbit lui Iosua, şi a zis:
-
2
|Josué 20:2|
,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: Hotărîţi-vă cum v'am poruncit prin Moise, cetăţi de scăpare,
-
3
|Josué 20:3|
unde să poată fugi ucigaşul care va omorî pe cineva fără voie, fără să aibă vreun gînd să -l omoare; ele să vă fie un loc de scăpare împotriva răzbunătorului sîngelui.
-
4
|Josué 20:4|
Ucigaşul să fugă într'una din aceste cetăţi, să se oprească la intrarea porţii cetăţii, şi să spună întîmplarea lui bătrînilor cetăţii aceleia; ei să -l primească la ei în cetate, şi să -i dea o locuinţă, ca să locuiască împreună cu ei.
-
5
|Josué 20:5|
Dacă răzbunătorul sîngelui îl va urmări, ei să nu dea pe ucigaş în mînile lui; căci fără să vrea a omorît pe aproapele lui, şi fără să -i fi fost vrăjmaş mai înainte.
-
6
|Josué 20:6|
El să rămînă în cetatea aceasta pînă se va înfăţişa înaintea adunării ca să fie judecat, pînă la moartea marelui preot care va fi atunci în slujbă. Atunci, ucigaşul să se întoarcă şi să intre iarăş în cetatea şi în casa lui, în cetatea de unde fugise``.
-
7
|Josué 20:7|
Ei au pus deoparte Chedeşul, în Galileia, în muntele lui Neftali; Sihemul în muntele lui Efraim; şi Chiriat-Arba, sau Hebronul, în muntele lui Iuda.
-
8
|Josué 20:8|
Şi de cealaltă parte a Iordanului, la răsăritul Ierihonului, a ales Beţerul, în pustie, în cîmpie, în seminţia lui Ruben; Ramot în Galaad, în seminţia lui Gad; şi Golan, în Basan, în seminţia lui Manase.
-
9
|Josué 20:9|
Acestea au fost cetăţile hotărîte pentru toţi copiii lui Israel şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul lor, pentru ca cel ce va ucide pe cineva fără voie să poată fugi în ele, şi să nu moară ucis de mîna răzbunătorului sîngelui, înainte de a se înfăţişa înaintea adunării.
-
-
Sugestões
Clique para ler João 12-13
01 de novembro LAB 671
“JESUS CHOROU”?
João 10-11
Muitas vezes já vi cristãos escaparem pela culatra de João 11:35, ao serem intimados a declamar um versículo bíblico. Por não saberem nada melhor, maior ou mais especial, no susto, dizem: “Jesus chorou”. E se alguém reclamar, ainda poderão dizer: “Mas é um verso bíblico!”. E num contexto assim vemos o questionamento paradoxal que confronta a simplicidade com a seriedade deste versículo.
Seriedade? Sim! Veja a pergunta que surge na cabeça de muitos, ao lerem-no: “Por quem Jesus chorou? Por Lázaro ou por si mesmo?”. O verso 33 trinta e três começa a explicar, e os comentários bíblicos “SDABC” e “O Desejado de Todas as Nações” pegando esta ponta de corda, nos elucidam mais sobre o assunto. E, teologicamente, a conclusão é que “em Sua humanidade, Jesus foi comovido pela dor humana e chorou com os aflitos”. Mas, por trás desta afirmação, há muito significado.
Foi uma cena dolorosa. Lázaro fora muito amado, e suas irmãs choravam por ele, com o coração despedaçado. Os amigos uniam-se ao coro, chorando juntos. Em face dessa aflição humana, dentre muitos amigos consternados pranteando o morto, “Jesus chorou”. Se bem que fosse o Filho de Deus, revestira-Se, no entanto, da natureza humana e comoveu-Se com sua dor.
Seu coração está sempre pronto a compadecer-se perante o sofrimento. Chora com os que choram, e alegra-se com os que alegram-se. Não foi, porém, simplesmente pela simpatia humana para com Maria e Marta, que Jesus chorou. Havia, em Suas lágrimas, uma dor tão acima da simples mágoa humana, como o Céu se acha acima da terra. Cristo não chorou por Lázaro, pois estava para chamá-lo do sepulcro. Chorou por aqueles muitos que ora pranteavam a Lázaro mas, em breve, tramariam a morte dAquele que era a ressurreição e a vida.
O juízo que estava para cair sobre Jerusalém estava delineado perante a visão futurística de Jesus. Ele contemplou Jerusalém cercada pelas legiões romanas. Viu que muitos dos que agora choravam por Lázaro morreriam no cerco da cidade e não haveria esperança em sua morte.
Não foi somente pela cena que se desenrolava a Seus olhos, que Cristo chorou. Pesava sobre Ele a “dor dos séculos” Lançando o olhar através dos séculos por vir, viu o sofrimento, a dor, as lágrimas e a morte que caberia em sorte aos homens. Seu coração pungiu-se por sentir pena da família humana de todos os tempos e em todas as terras. Pesavam-lhe, fortemente, sobre a alma, as misérias da raça pecadora
Foi assim, que a fonte das lágrimas se lhe rompeu. Jesus em um anelo tão profundo em aliviar todas as dores dos humanos, ao ponto de chorar.
Valdeci Júnior
Fátima Silva