-
-
Cornilescu -
-
28
|Neemias 10:28|
Cealaltă parte a poporului, preoţii, Leviţii, uşierii, cîntăreţii, slujitorii Templului, şi toţi ceice se despărţiseră de popoarele străine, ca să urmeze Legea lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii şi fetele lor, toţi cei ce aveau cunoştinţă şi pricepere,
-
29
|Neemias 10:29|
s'au unit cu fraţii lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurămînt şi au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpînului nostru, orînduirile şi legile Lui.
-
30
|Neemias 10:30|
Am făgăduit să nu dăm pe fetele noastre după popoarele ţării şi să nu luăm pe fetele lor de neveste pentru fiii noştri;
-
31
|Neemias 10:31|
să nu cumpărăm nimic, în ziua Sabatului, şi în zilele de sărbătoare, dela popoarele ţării cari ar aduce de vînzare în ziua Sabatului mărfuri sau altceva de cumpărat, şi să lăsăm nelucrat pămîntul în anul al şaptelea şi să nu cerem plata nici unei datorii.
-
32
|Neemias 10:32|
Am luat asupra noastră îndatorirea să dăm a treia parte dintr'un siclu pe an pentru slujba Casei Dumnezeului nostru,
-
33
|Neemias 10:33|
pentru pînile pentru punerea înaintea Domnului, pentru darul de mîncare necurmat, pentru arderea de tot necurmată din zilele de Sabat, din zilele de lună nouă şi din zilele de sărbători, pentru lucrurile închinate Domnului, pentru jertfele de ispăşire pentru Israel, şi pentru tot ce se face în Casa Dumnezeului nostru.
-
34
|Neemias 10:34|
Am tras la sorţi, preoţi, Leviţi şi popor, pentru lemnele cari trebuiau aduse pe fiecare an, ca dar, la Casa Dumnezeului nostru, după casele noastre părinteşti, la vremi hotărîte, ca să fie ars pe altarul Domnului, Dumnezeului nostru, cum este scris în Lege.
-
35
|Neemias 10:35|
Am hotărît să aducem în fiecare an la Casa Domnului cele dintîi roade ale pămîntului nostru şi cele dintîi roade din toate roadele tuturor pomilor;
-
36
|Neemias 10:36|
să aducem la Casa Dumnezeului nostru, preoţilor cari fac slujba în Casa Dumnezeului nostru, pe întîii născuţi ai fiilor noştri şi ai vitelor noastre, cum este scris în Lege, pe întîii născuţi ai vacilor şi oilor noastre;
-
37
|Neemias 10:37|
să aducem preoţilor, în cămările Casei Dumnezeului nostru, cele dintîi roade din plămădeală şi darurile noastre de mîncare din roadele tuturor pomilor din must şi din untdelemn; şi să dăm zeciuială din pămîntul nostru Leviţilor, cari trebuie s'o ia ei înşişi în toate cetăţile aşezate pe pămînturile pe cari le lucrăm.
-
-
Sugestões
Clique para ler 2 Crônicas 5-7
11 de maio LAB 497
OBVIAMENTE
2Crônicas 05-07
Se você ligar para mim, meu telefone irá tocar. Se passar um e-mail, chegará no meu computador. Se escrever uma carta, o correio irá me entregar. Você irá dizer: “Dãh!” Tão óbvio, não?
No entanto, esse é ponto: a obviedade. Esse é um problema que podemos ter: nos esquecemos justamente do mais básico, do óbvio. Como somos burros! Preocupamo-nos com tanta coisa sofisticada e nos esquecemos do essencial, que geralmente é o mais simples. Quer ver só? Relembrando sobre o que escrevi no primeiro parágrafo, lembra daquele versículo memorável, que muita gente sabe até de cor, que diz: “Se o meu povo, que se chama pelo meu nome, se humilhar e orar, buscar a minha face e se afastar dos seus maus caminhos, dos céus o ouvirei, perdoarei o seu pecado e curarei a sua terra?” Você sabe que essas palavras eram tão óbvias que, no contexto deles, elas chegavam a ser lugar-comum? Não entendo como Deus tem tanta paciência - se dar ao sacrifício de “redundar tantas redundâncias” para ver se numa dessas voltas, talvez consiga nos laçar para o Seu coração, Seu abraço.
O verso de 2Crônicas 7:14 era óbvio porque, se lermos desde o capítulo anterior, vemos que havia acontecido exatamente isso. Veja bem: 2Crônicas 6:12 em diante mostra uma longa oração de Salomão. Ele estava buscando a Deus. Aí, quando entra aí o capítulo sete, diz que “Assim que Salomão acabou de orar, desceu fogo do céu e consumiu o holocausto e os sacrifícios, e a glória do SENHOR encheu o templo”. O verso doze declara que “o SENHOR lhe apareceu de noite e disse: “Ouvi sua oração, e escolhi este lugar para mim, como um templo para sacrifícios”. Logo a seguir, quando estava mais que demonstrado que quando alguém ora a Deus de todo o coração, com todo o seu desempenho, a oração toca o coração de Deus, quando isso tinha acabado de acontecer com Salomão, Deus fala as palavras que destaquei acima: “se o meu povo, que se chama pelo meu nome, se humilhar e orar, buscar a minha face e se...”
Para que falar isso se Salomão havia acabado de chamar pelo nome de Deus? Ele não tinha acabado de se humilhar? Não tinha acabado de orar, de buscar a face do Senhor? Não tinha acabado de se converter dos seus maus caminhos? E Deus não tinha acabado de ouvir Salomão? O Senhor não tinha acabado de perdoar seus pecados? Ele não tinha acabado de abençoar a terra de Salomão? Então para que dizer que se alguém O buscasse, Ele atenderia? Para que redundar?
É porque, infelizmente e obviamente, nós esquecemos.
Valdeci Júnior
Fátima Silva