-
-
Cornilescu -
-
1
|Rute 4:1|
Boaz s'a suit la poarta cetăţii, şi s'a oprit acolo. Şi iată că cel ce avea drept de răscumpărare, şi despre care vorbise Boaz, trecea. Boaz i -a zis: ,,Hei, cutare, apropie-te, stai aici.`` Şi el s'a apropiat, şi s'a oprit.
-
2
|Rute 4:2|
Boaz a luat atunci zece oameni dintre bătrînii cetăţii, şi a zis: ,,Şedeţi aici.`` Şi ei au şezut jos.
-
3
|Rute 4:3|
Apoi a zis celui ce avea drept de răscumpărare: ,,Naomi, întorcîndu-se din ţara Moabului, a vîndut bucata de pămînt care era a fratelui nostru Elimelec.
-
4
|Rute 4:4|
Am crezut de datoria mea să te înştiinţez despre aceasta, şi să-ţi spun: ,Cumpără -o, în faţa locuitorilor şi în faţa bătrînilor poporului meu. Dacă vrei s'o răscumperi, răscumpără -o; dar dacă nu vrei, spune-mi, ca să ştiu. Căci nu este nimeni înaintea ta care să aibă dreptul de răscumpărare, şi după tine eu am dreptul acesta.`` Şi el a răspuns: ,,O voi răscumpăra.``
-
5
|Rute 4:5|
Boaz a zis: ,,În ziua în care vei cumpăra ţarina din mîna Naomei, o vei cumpăra în acelaş timp şi dela Rut, Moabita, nevasta celui mort, ca să ridici numele mortului în moştenirea lui.``
-
6
|Rute 4:6|
Şi cel ce avea drept de răscumpărare a răspuns: ,,Nu pot s'o răscumpăr pe socoteala mea, de frică să nu-mi stric moştenirea mea; ia tu dreptul de răscumpărare, căci eu nu pot s'o răscumpăr.``
-
7
|Rute 4:7|
Odinioară în Israel, pentru întărirea unei răscumpărări sau unui schimb, omul îşi scotea încălţămintea şi o dădea celuilalt: aceasta slujea ca mărturie în Israel.
-
8
|Rute 4:8|
Cel ce avea drept de răscumpărare a zis dar lui Boaz: ,,Cumpără -o pe socoteala ta!`` Şi şi -a scos încălţămintea.
-
9
|Rute 4:9|
Atunci Boaz a zis bătrînilor şi întregului popor: ,,Voi sînteţi martori azi că am cumpărat din mîna Naomei tot ce era al lui Elimelec, al lui Chilion şi al lui Mahlon,
-
10
|Rute 4:10|
şi că mi-am cumpărat deasemenea de nevastă pe Rut, Moabita, nevasta lui Mahlon, ca să ridic numele mortului în moştenirea lui, şi pentru ca numele mortului să nu fie şters dintre fraţii lui şi din poarta locului lui. Voi sînteţi martori azi despre aceasta!``
-
-
Sugestões
Clique para ler João 12-13
01 de novembro LAB 671
“JESUS CHOROU”?
João 10-11
Muitas vezes já vi cristãos escaparem pela culatra de João 11:35, ao serem intimados a declamar um versículo bíblico. Por não saberem nada melhor, maior ou mais especial, no susto, dizem: “Jesus chorou”. E se alguém reclamar, ainda poderão dizer: “Mas é um verso bíblico!”. E num contexto assim vemos o questionamento paradoxal que confronta a simplicidade com a seriedade deste versículo.
Seriedade? Sim! Veja a pergunta que surge na cabeça de muitos, ao lerem-no: “Por quem Jesus chorou? Por Lázaro ou por si mesmo?”. O verso 33 trinta e três começa a explicar, e os comentários bíblicos “SDABC” e “O Desejado de Todas as Nações” pegando esta ponta de corda, nos elucidam mais sobre o assunto. E, teologicamente, a conclusão é que “em Sua humanidade, Jesus foi comovido pela dor humana e chorou com os aflitos”. Mas, por trás desta afirmação, há muito significado.
Foi uma cena dolorosa. Lázaro fora muito amado, e suas irmãs choravam por ele, com o coração despedaçado. Os amigos uniam-se ao coro, chorando juntos. Em face dessa aflição humana, dentre muitos amigos consternados pranteando o morto, “Jesus chorou”. Se bem que fosse o Filho de Deus, revestira-Se, no entanto, da natureza humana e comoveu-Se com sua dor.
Seu coração está sempre pronto a compadecer-se perante o sofrimento. Chora com os que choram, e alegra-se com os que alegram-se. Não foi, porém, simplesmente pela simpatia humana para com Maria e Marta, que Jesus chorou. Havia, em Suas lágrimas, uma dor tão acima da simples mágoa humana, como o Céu se acha acima da terra. Cristo não chorou por Lázaro, pois estava para chamá-lo do sepulcro. Chorou por aqueles muitos que ora pranteavam a Lázaro mas, em breve, tramariam a morte dAquele que era a ressurreição e a vida.
O juízo que estava para cair sobre Jerusalém estava delineado perante a visão futurística de Jesus. Ele contemplou Jerusalém cercada pelas legiões romanas. Viu que muitos dos que agora choravam por Lázaro morreriam no cerco da cidade e não haveria esperança em sua morte.
Não foi somente pela cena que se desenrolava a Seus olhos, que Cristo chorou. Pesava sobre Ele a “dor dos séculos” Lançando o olhar através dos séculos por vir, viu o sofrimento, a dor, as lágrimas e a morte que caberia em sorte aos homens. Seu coração pungiu-se por sentir pena da família humana de todos os tempos e em todas as terras. Pesavam-lhe, fortemente, sobre a alma, as misérias da raça pecadora
Foi assim, que a fonte das lágrimas se lhe rompeu. Jesus em um anelo tão profundo em aliviar todas as dores dos humanos, ao ponto de chorar.
Valdeci Júnior
Fátima Silva