-
Leia por capÃtulosComentário sobre a Leitura BÃblica de Hoje
-
Cornilescu -
-
11
|2 Crônicas 23:11|
Au adus înainte pe fiul împăratului, i-au pus cununa împărătească şi mărturia, şi l-au făcut împărat. Şi Iehoiada şi fiii săi l-au uns, şi au zis: ,,Trăiască împăratul.``
-
12
|2 Crônicas 23:12|
Atalia a auzit zarva poporului care alerga şi mărea pe împărat, şi a venit la popor în Casa Domnului.
-
13
|2 Crônicas 23:13|
S'a uitat. Şi iată că, împăratul stătea pe scaunul său împărătesc la intrare. Căpeteniile şi trîmbiţele erau lîngă împărat; tot poporul ţării se bucura, şi sunau din trîmbiţe, iar cîntăreţii cu instrumentele de muzică ziceau cîntările de laudă. Atalia şi -a sfîşiat hainele, şi a zis: ,,Vînzare! Vînzare!``
-
14
|2 Crônicas 23:14|
Atunci preotul Iehoiada, scoţînd pe sutaşi, cari erau în fruntea oştirii, le -a zis: ,,Scoateţi -o afară din şiruri, şi oricine o va urma, să fie ucis.`` Căci preotul zisese: ,,N'o omorîţi în Casa Domnului.``
-
15
|2 Crônicas 23:15|
I-au făcut loc, şi s'a dus la casa împăratului pe intrarea porţii cailor: şi au omorît -o acolo.
-
16
|2 Crônicas 23:16|
Iehoiada a făcut între el, tot poporul şi împărat, un legămînt prin care aveau să fie poporul Domnului.
-
17
|2 Crônicas 23:17|
Tot poporul a intrat în casa lui Baal, şi au dărîmat -o; i-au sfărîmat altarele şi chipurile, şi au ucis înaintea altarelor pe Matan, preotul lui Baal.
-
18
|2 Crônicas 23:18|
Iehoiada a încredinţat slujbele Casei Domnului în mînile preoţilor, Leviţilor, pe cari -i împărţise David în Casa Domnului, ca să aducă arderi de tot Domnului, cum este scris în legea lui Moise, în mijlocul bucuriilor şi cîntărilor, după rînduiala lui David.
-
19
|2 Crônicas 23:19|
A pus uşieri la porţile Casei Domnului, ca să nu intre nimeni spurcat prin ceva.
-
20
|2 Crônicas 23:20|
A luat pe sutaşi, pe oamenii cu vază, pe cei ce aveau putere peste popor, şi pe tot poporul ţării, şi a pogorît pe împărat din Casa Domnului. Au intrat în casa împăratului pe poarta de sus, şi au pus pe împărat pe scaunul de domnie al împărăţiei.
-
-
Sugestões
Clique para ler Mateus 11-13
07 de outubro AB 646
JESUS, HOMEM DE ORAÇÃO
Mateus 08-10
Logo após ter falado sobre a persistência na oração, Jesus saiu fazendo um monte de milagres. Por quê, será, não é mesmo?
Em Sua juventude, a madrugada e o crepúsculo vespertino muitas vezes O encontravam sozinho ao lado da montanha ou entre as árvores da floresta, passando uma hora silenciosa de oração e estudo da Palavra de Deus .
Quando o ministério de Cristo estava prestes a iniciar-se, Ele foi batizado pelas mãos de João. Ao sair da água, Ele Se ajoelhou à beira do Jordão e ofereceu ao Pai uma oração como o Céu jamais ouvira antes .
Ao Jesus ajoelhar-Se a beira do Jordão e oferecer Sua prece, a humanidade foi apresentada ao Pai por Aquele que havia coberto Sua divindade.
O próprio Jesus, enquanto Se encontrava entre [homens e mulheres], estava muitas vezes em oração. A oração vinha antes e santificava cada ato de Seu ministério. Por meio da oração Ele foi escudado para o dever e a provação.
...Sua humanidade tornou a oração uma necessidade e um privilégio
Numa vida toda votada ao bem dos outros, o Salvador achou necessário afastar-Se dos lugares movimentados e da multidão que O acompanhava, dia a dia. Precisava retirar-Se de uma vida de incessante atividade e contato com as necessidades humanas, para buscar sossego e ininterrupta comunhão com o Pai. Como uma pessoa identificada conosco, participante de nossas necessidades e fraquezas, dependia inteiramente de Deus, e no lugar oculto de oração buscava força divina, a fim de poder sair escudado para o dever e provação. Num mundo de pecado, Jesus suportou lutas e torturas de alma. Em comunhão com Deus, podia aliviar as dores que O esmagavam. Ali encontrava conforto e alegria .
...Ao terminar Seu trabalho diário, retirava-Se, noite após noite, da confusão da cidade, e Sua silhueta se inclinava em súplica ao Pai. Muitas vezes a claridade da Lua incidia sobre Ele, e de quando em quando as nuvens e trevas afugentavam toda luz. Ele freqüentemente persistia em Suas petições noite adentro, e o orvalho caÃa sobre Sua cabeça e barba, enquanto Ele permanecia em atitude suplicante. Ele saÃa revigorado desses momentos de oração, escudado para o dever e a provação .
Nenhuma outra vida já foi tão assoberbada de trabalho e responsabilidade como a de Jesus; todavia, quantas vezes estava Ele em oração! Quão constante era Sua comunhão com o Pai .
Muitos se acham tão absorvidos pelos cuidados e perplexidades mundanos que têm pouco tempo para orar, e sentem pouco interesse na oração. ... E oh, quão fervorosas e ferventes eram Suas súplicas!
Jesus foi um homem de oração.
Fonte: Ellen White.
Valdeci Júnior