-
Leia por capítulosComentário sobre a Leitura Bíblica de Hoje
-
Cornilescu -
-
1
|2 Crônicas 23:1|
În al şaptelea an, Iehoiada s'a îmbărbătat, şi a făcut legămînt cu căpeteniile peste sute. Aceştia erau: Azaria, fiul lui Ieroham, Ismael, fiul lui Iohanan, Azaria, fiul lui Obed, Maaseia, fiul lui Adaia, şi Elişafat, fiul lui Zicri.
-
2
|2 Crônicas 23:2|
Au străbătut toată ţara lui Iuda, şi au strîns pe Leviţii din toate cetăţile lui Iuda şi pe capii de familii din Israel; şi au venit la Ierusalim.
-
3
|2 Crônicas 23:3|
Toată adunarea a făcut legămînt cu împăratul în Casa lui Dumnezeu. Şi Iehoiada le -a zis: ,,Iată că fiul împăratului va domni, cum a spus Domnul cu privire la fiii lui David.
-
4
|2 Crônicas 23:4|
Iată ce veţi face. A treia parte din voi, cari intră de slujbă în ziua Sabatului, preoţi şi Leviţi, să facă paza pragurilor;
-
5
|2 Crônicas 23:5|
altă treime să stea în casa împăratului, şi o treime la poarta Iesod. Tot poporul să fie în curţile Casei Domnului.
-
6
|2 Crônicas 23:6|
Nimeni să nu intre în Casa Domnului, afară de preoţii şi Leviţii de slujbă: ei să intre, căci sînt sfinţi. Şi tot poporul să facă de strajă cu privire la porunca Domnului.
-
7
|2 Crônicas 23:7|
Leviţii să înconjoare pe împărat de toate părţile, fiecare cu armele în mînă, şi oricine va intra în casă să fie omorît. Voi să fiţi pe lîngă împărat, cînd va intra şi cînd va ieşi.``
-
8
|2 Crônicas 23:8|
Leviţii şi tot Iuda au împlinit toate poruncile pe cari le dăduse preotul Iehoiada. Şi-au luat fiecare oamenii lui, pe cei ce intrau în slujbă şi pe ceice ieşeau din slujbă în ziua Sabatului; căci preotul Iehoiada nu scutise pe niciuna din cete.
-
9
|2 Crônicas 23:9|
Preotul Iehoiada a dat sutaşilor suliţele şi scuturile, mari şi mici, cari veneau dela împăratul David, şi cari se aflau în Casa lui Dumnezeu.
-
10
|2 Crônicas 23:10|
A aşezat tot poporul, fiecare cu arma în mînă, dela partea dreaptă pînă la partea stîngă a casei, lîngă altar şi lîngă casă de jur împrejurul împăratului.
-
-
Sugestões
Clique para ler Zacarías 9-11
01 de outubro AB 640
PRISIONEIROS DA ESPERANÇA
Zacarias 09-11
Já sentiu-se preso a um medo? Já sentiu medo de ouvir falar nos assuntos do armagedom, apocalipse, fim dos tempos, etc? Quando você ouve previsões científicas querendo apontar que o fim do planeta está se aproximando, o que sente? Quando criança, eu tinha medo da volta de Jesus. O quadro pintado por muitos pregadores era assustador. Quer entender uma palhinha do que eu sentia? Ao ler a primeira parte de Zacarias 9, tente imaginar-se dentro de um daqueles cenários. Tente sentir-se como sendo uma daquelas pessoas. Consegue imaginar o que seria viver aquele contexto, na própria pele? Se conseguir, duvido que não sentiria medo. Eu, pelo menos, sentira, se fosse um habitante de Gaza, Ascalom, Tiro, Sidom, etc. Ainda mais se eu fosse indefeso o bastante para não poder sair daquelas cidades. Ui, que medo!
Então o nosso pensamento se volta para a realidade, e suspiramos: “ainda bem que é só uma imaginação, e, na realidade, estamos no século XXI”. Mas é aí que mora o perigo: “estamos no século XXI”. Podemos não correr o risco de sermos vítimas da espada de um cavaleiro quem vem levantando poeira, mas corremos um risco muito maior. É no presente século que se dará o aparecimento do Senhor. E não será uma mera guerrinha aos moldes do mundo antigo. Será fogo consumidor!
Há esperança?
Não quero que você sinta-se imaginariamente preso em uma cidadela antiga em ameaça, nem que fique preso ao medo de pensar na volta de Jesus. Mas uma coisa eu lhe garanto, ainda que você desfrute de sentimentos de liberdade, sempre estará cativado por algo. Não existe a liberdade absoluta, existe a servidão prazerosa, voluntária e por amor, que, no mais profundo sincero anseio do coração, sente-se livre, por sentir-se amada. É por isto que o amor, para libertar, primeiro cativa. O cativeiro do amor é uma redoma de paz e proteção. E faz com que o sentimento de estar cativado não seja claustrofóbico, mas sim, de segurança.
Como é isto? Imagine-se de novo naquele cenário do mundo antigo. Mas agora, antes que o rodo destruidor passasse alisando tudo, tivesse a chance de entrar numa carruagem e mudar-se para Jerusalém. Veja do 9:9 em diante. O mesmo Senhor que vem arrebentando com os rebeldes, vem abraçando, sorridentemente, os que o esperam.
Espere! Aqui entra em cena um verbo que faz toda a diferença: “esperar”. Sabe o que pode nos levar a sermos cativos do desespero? O fato de não esperarmos o Senhor. Mas a mudança é: “Voltem à sua fortaleza, ò prisioneiros da esperança, pois hoje mesmo anuncio que restaurarei tudo em dobro para vocês (Zacarias 9:12)”.
Valdeci Júnior