-
-
Cornilescu -
-
1
|Lamentações 1:1|
Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atît de plină de popor altă dată! A rămas ca o văduvă! Ea, care altă dată era mare între neamuri, fruntaşă printre ţări, a ajus roabă astăzi!
-
2
|Lamentações 1:2|
Plînge amarnic noaptea, şi -i curg lacrămi pe obraji. Niciunul din toţi cei ce o iubeau n'o mîngîie; toţi prietenii ei au părăsit -o, şi i s'au făcut vrăjmaşi.
-
3
|Lamentações 1:3|
Iuda a plecat în pribegie, din pricina apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul neamurilor, şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai cînd îi era mai mare strîmtorarea.
-
4
|Lamentações 1:4|
Drumurile Sionului sînt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui sînt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui sînt mîhnite, şi el însuş este plin de amărăciune.
-
5
|Lamentações 1:5|
Asupritorii lui sar biruitori, vrăşmaşii lui sînt mulţămiţi. Căci Domnul l -a smerit, din pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.
-
6
|Lamentações 1:6|
S'a dus dela fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi cari nu găsesc păşune, şi merg fără putere înaintea celui ce -i goneşte.
-
7
|Lamentações 1:7|
În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de cari a avut parte din zilele străbune; cînd a căzut poporul lui în mîna asupritorului, nimeni nu i -a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi rîdeau de prăbuşirea lui.
-
8
|Lamentações 1:8|
Greu de păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scîrbă. Toţi cei ce -l preţuiau îl dispreţuiesc acum, văzîndu -i goliciunea, şi el însuş se întoarce în altă parte şi oftează.
-
9
|Lamentações 1:9|
Necurăţia sta lipită pe poala hainei lui, şi nu se gîndea la sfîrşitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu -l mîngîie. -,,Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!`` -
-
10
|Lamentações 1:10|
Asupritorul a întins mîna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum, în Locaşul lui cel sfînt, au intrat neamurile cărora Tu le poruncisei să nu intre în adunarea Ta!
-
-
Sugestões

Clique para ler Jó 29-31
11 de junho LAB 528
EU NÃO ME ENVERGONHO EM CRER
JÓ 29-31
“Como é bom ser cristão, quando tudo está bem pro seu lado...” É assim que canta Luiz Cláudio. “Os amigos, sorrindo, lhe abraçam, e estão com você”, e por aí vai... “Mas se tudo se vai para sempre, inclusive os amigos, e a doença lhe aflige e a fama já não mais existe, é mais fácil agora afastar-se de Deus, no momento de tanta aflição...” Por quê?
Antes de falar sobre o porquê, quero chamar sua atenção para ver a imagem, a estampa, o vídeo do áudio dessa música que mencionei. Mas não é no youtube, nem na televisão, nem no computador. É na leitura bíblica de hoje! Só que tem uma variante. Quando Jó estava bem, era fácil servir a Deus. Quando ficou doente, pobre e sem amigos, servir a Deus ficou difícil até para sua mulher, que mandou ele amaldiçoá-Lo e morrer, e para seus amigos, que passaram a falar um tanto de heresias.
Em Jó 29, ele fala que sente muita saudade de quando ia à porta da cidade, se assentava na praça pública e quando os jovens e pessoas idosas iam passando e o viam, ficavam em pé, diante dele, de mão boca, em silêncio, só o ouvindo falar. Ser cristão nessas horas é uma maravilha. Mas, no capítulo 30, Jó diz: “Mas agora eles zombam de mim”. “Virei piadinha para eles.”
E o que fazer quando viramos piada? Se Jó se encaixasse no perfil de crente descrito na música do cantor Luiz Cláudio, ele teria concordado com as ideias malucas dos amigos e esposa. Mas isso não aconteceu. Na leitura de hoje, terminam as palavras de Jó e o mais fantástico é que ele continua firme e perseverante na sua fé. Então, pensando nisso, resolvi escrever um poema sobre sentir vergonha ou não daquilo que se crê. Posso compartilhá-lo com você?
EU NÃO ME ENVERGONHO EM CRER
Esse era o sentimento de Jó. Eu também penso assim. E você? O que tem feito com sua fé?
Valdeci Júnior
Fátima Silva