-
-
Cornilescu -
-
21
|Lamentações 1:21|
M'au auzit suspinînd, dar nimeni nu m'a mîngîiat. Toţi vrăjmaşii mei, cînd au aflat de nenorocirea mea, s'au bucurat că Tu ai adus -o; dar vei aduce, vei vesti ziua cînd şi ei vor fi ca mine.
-
22
|Lamentações 1:22|
Adu toată răutatea lor înaintea Ta, şi fă-le cum mi-ai făcut mie, pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinurile mele sînt multe, şi inima îmi este bolnavă.``
-
1
|Lamentações 2:1|
Vai! în ce întunecime a aruncat Domnul, în mînia Lui, pe fiica Sionului. A asvîrlit din cer pe pămînt podoaba lui Israel, şi nu Şi -a mai adus aminte de scaunul picioarelor Lui, în ziua mîniei Lui!
-
2
|Lamentações 2:2|
Domnul a nimicit, fără milă, toate locuinţele lui Iacov. În urgia Lui, a dărîmat întăriturile fiicei lui Iuda, şi le -a prăvălit la pămînt; a făcut de ocară împărăţia şi căpeteniile ei.
-
3
|Lamentações 2:3|
În mînia Lui aprinsă, a doborît toată puterea lui Israel; Şi -a tras înapoi dela el dreapta, înaintea vrăjmaşului, şi a aprins în Iacov o văpaie de foc care mistuieşte toate dejurîmprejur.
-
4
|Lamentações 2:4|
Şi -a încordat arcul ca un vrăjmaş, Şi -a ridicat dreapta ca un asupritor, şi a prăpădit tot ce era plăcut privirilor, Şi -a vărsat ca un foc urgia peste cortul fiicei Sionului.
-
5
|Lamentações 2:5|
Ca un vrăjmaş a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel, i -a dărîmat toate palatele, i -a prăbuşit întăriturile, şi a umplut pe fiica lui Iuda de jale şi suspin.
-
6
|Lamentações 2:6|
I -a pustiit cortul sfînt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul, şi, în mînia Lui năpraznică a lepădat pe împărat şi pe preot.
-
7
|Lamentações 2:7|
Domnul Şi -a dispreţuit altarul, Şi -a lepădat locaşul Său cel sfînt. A dat în mînile vrăjmaşului zidurile palatelor Sionului; au răsunat strigătele în casa Domnului, ca într'o zi de sărbătoare.
-
8
|Lamentações 2:8|
Şi -a pus de gînd Domnul să dărîme zidurile fiicei Sionului; a întins sfoara de măsurat, şi nu Şi -a tras mîna pînă nu le -a nimicit. A cufundat în jale întăritura şi zidurile, cari nu mai sînt, toate, decît nişte dărîmături triste.
-
-
Sugestões
Clique para ler Eclesiastes 9-12
20 de julho LAB 567
DESTINO BOM
Eclesiastes 09-12
Se, atualmente, existisse inferno (um lugar para onde as pessoas más já estivessem indo assim que morressem) precisaríamos riscar fora um versículo da leitura bíblica de hoje: Eclesiastes 12:7, que nos ensina sobre o estado do homem, quando morrer: “o pó volte à terra, de onde veio, e o espírito volte a Deus, que o deu.” Esse verso nos dá uma clara evidência de que não existe inferno.
Mas como assim? Esse verso está se referindo a todos os seres humanos. Tanto o justo quanto o ímpio, quando morrem, têm o mesmo destino. Ou seja, o pó (o corpo) do ímpio vai para a terra, quando ele morre, e o espírito dele vai para Deus, assim como acontece com o justo. Talvez você pergunte: “Como pode ser isso? A alma da pessoa má vai para o Céu também?” É aí que vem o ponto “X” do entendimento desse verso: quem disse que o ser humano tem uma alma? O ser humano não TEM alma. Cada pessoa É uma alma.
Aqui em Eclesiastes 12:7, a palavra espírito, no original hebraico, é “ruah”, e significa “vento”, “fôlego de vida”. É a mesma palavra que está em Genesis 2:7, quando Deus soprou no nariz de Adão, o “ruah”, ou seja, o sopro, o vento, o fôlego de vida. O interessante é que em nenhum lugar a Bíblia ensina que “ruah” seja uma entidade, ou tenha uma identidade ou uma inteligência. Tanto é que até os animais também têm “ruah”. No original hebraico, em Eclesiastes 3:19-21, a mesma palavra – ruah – é usada para referir-se ao espírito dos animais. Então um cachorro, uma vaca, um cavalo, também teriam uma alma que vai pro Céu ou pro inferno? Não tem como, percebe? Porque o “ruah” dos animais, que é igual ao do ser humano, nada mais é do que a respiração, o fôlego, sopro, um ar em movimento.
Então, a explicação do que Eclesiastes 12:7 está dizendo é a seguinte: quando alguém morre, o corpo apodrece, e o vento de sua respiração, o fôlego, volta para a atmosfera que pertence a Deus. É apenas isso. Entendeu? Fácil, não é? E aí, é claro, quando Jesus voltar, na ressurreição, Deus vai nos recriar, com carne e osso novamente, e nós vamos para o Céu, viver com Ele para sempre (1Coríntios 15 e 1Tessalonicenes 4).
Portanto, o que faz parte da nossa esperança é a ressurreição. De acordo com o final de Eclesiastes, se aceitarmos a bondade de Deus enquanto estamos vivendo esta vida, nosso destino, quando ressuscitarmos, será um destino bom. Isso é o que desejo para você. Vamos viver no Céu para sempre?
Valdeci Júnior
Fátima Silva