-
-
Cornilescu -
-
1
|Esdras 10:1|
Pe cînd sta Ezra, plîngînd şi cu faţa la pămînt înaintea Casei lui Dumnezeu, şi făcea această rugăciune şi mărturisire, se strînsese la el o mulţime foarte mare de oameni din Israel, bărbaţi, femei şi copii, şi poporul vărsa multe lăcrămi.
-
2
|Esdras 10:2|
Atunci Şecania, fiul lui Iehiel, dintre fiii lui Elam, a luat cuvîntul şi a zis lui Ezra: ,,Am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru, ducîndu-ne la femei străine cari fac parte din popoarele ţării. Dar Israel n'a rămas fără nădejde în această privinţă.
-
3
|Esdras 10:3|
Să facem acum un legămînt cu Dumnezeul nostru pentru izgonirea tuturor acestor femei şi a copiilor lor, după părerea domnului meu şi a celor ce se tem de poruncile Dumnezeului nostru. Şi facă-se după Lege.
-
4
|Esdras 10:4|
Scoală-te, căci treaba aceasta te priveşte. Noi vom fi cu tine. Îmbărbătează-te şi lucrează.``
-
5
|Esdras 10:5|
Ezra s'a sculat, şi a pus pe căpeteniile preoţilor, Leviţilor şi întregului Israel, să jure că vor face ce se spusese. Şi ei au jurat.
-
6
|Esdras 10:6|
Apoi Ezra a plecat dinaintea Casei lui Dumnezeu, şi s'a dus în odaia lui Iohanan, fiul lui Eliaşib. Cînd a intrat, n'a mîncat pîne şi n'a băut apă, pentrucă era mîhnit din pricina păcatului fiilor robiei.
-
7
|Esdras 10:7|
S'a dat de veste în Iuda şi la Ierusalim că toţi fiii robiei trebuie să se adune la Ierusalim,
-
8
|Esdras 10:8|
şi că, după părerea căpeteniilor şi bătrînilor, oricui nu va veni în trei zile i se vor lua averile, şi el însuş va fi izgonit din adunarea fiilor robiei.
-
9
|Esdras 10:9|
Toţi bărbaţii lui Iuda şi Beniamin s'au strîns la Ierusalim în trei zile. Era a douăzecea zi a lunii a noua. Tot poporul stătea pe locul deschis dinaintea Casei lui Dumnezeu, tremurînd din pricina împrejurării aceleia şi de ploaie.
-
10
|Esdras 10:10|
Preotul Ezra s'a sculat şi le -a zis: ,,Aţi păcătuit luînd femei străine, şi aţi făcut pe Israel şi mai vinovat.
-
-
Sugestões
Clique para ler Jó 29-31
11 de junho LAB 528
EU NÃO ME ENVERGONHO EM CRER
JÓ 29-31
“Como é bom ser cristão, quando tudo está bem pro seu lado...” É assim que canta Luiz Cláudio. “Os amigos, sorrindo, lhe abraçam, e estão com você”, e por aí vai... “Mas se tudo se vai para sempre, inclusive os amigos, e a doença lhe aflige e a fama já não mais existe, é mais fácil agora afastar-se de Deus, no momento de tanta aflição...” Por quê?
Antes de falar sobre o porquê, quero chamar sua atenção para ver a imagem, a estampa, o vídeo do áudio dessa música que mencionei. Mas não é no youtube, nem na televisão, nem no computador. É na leitura bíblica de hoje! Só que tem uma variante. Quando Jó estava bem, era fácil servir a Deus. Quando ficou doente, pobre e sem amigos, servir a Deus ficou difícil até para sua mulher, que mandou ele amaldiçoá-Lo e morrer, e para seus amigos, que passaram a falar um tanto de heresias.
Em Jó 29, ele fala que sente muita saudade de quando ia à porta da cidade, se assentava na praça pública e quando os jovens e pessoas idosas iam passando e o viam, ficavam em pé, diante dele, de mão boca, em silêncio, só o ouvindo falar. Ser cristão nessas horas é uma maravilha. Mas, no capítulo 30, Jó diz: “Mas agora eles zombam de mim”. “Virei piadinha para eles.”
E o que fazer quando viramos piada? Se Jó se encaixasse no perfil de crente descrito na música do cantor Luiz Cláudio, ele teria concordado com as ideias malucas dos amigos e esposa. Mas isso não aconteceu. Na leitura de hoje, terminam as palavras de Jó e o mais fantástico é que ele continua firme e perseverante na sua fé. Então, pensando nisso, resolvi escrever um poema sobre sentir vergonha ou não daquilo que se crê. Posso compartilhá-lo com você?
EU NÃO ME ENVERGONHO EM CRER
Esse era o sentimento de Jó. Eu também penso assim. E você? O que tem feito com sua fé?
Valdeci Júnior
Fátima Silva