-
-
Cornilescu -
-
1
|Esdras 3:1|
Cînd a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci poporul s'a strîns ca un singur om la Ierusalim.
-
2
|Esdras 3:2|
Iosua, fiul lui Ioţadac, cu fraţii săi preoţii şi Zorobabel, fiul lui Şealtiel, cu fraţii săi, s'au sculat şi au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi de tot, după cum este scris în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu.
-
3
|Esdras 3:3|
Au aşezat din nou altarul pe temeliile lui, măcar că au avut să se teamă de popoarele ţării, şi au adus arderi de tot Domnului, arderile de tot de dimineaţă şi de seară.
-
4
|Esdras 3:4|
Au prăznuit sărbătoarea corturilor, cum este scris, şi au adus zi de zi arderi de tot, după numărul poruncit pentru fiecare zi.
-
5
|Esdras 3:5|
După aceea au adus arderea de tot necurmată, arderile de tot pentru fiecare lună nouă şi pentru toate sărbătorile închinate Domnului, afară de cele pe cari le aducea fiecare, ca daruri de bună voie Domnului.
-
6
|Esdras 3:6|
Din cea dintîi zi a lunii a şaptea, au început să aducă Domnului arderi de tot. Însă temeliile Templului Domnului nu erau încă puse.
-
7
|Esdras 3:7|
Au dat argint cioplitorilor de piatră şi tîmplarilor, şi merinde, băuturi şi untdelemn Sidonienilor şi Tirienilor, ca să aducă pe mare pînă la Iafo lemne de cedru din Liban, după învoirea dată de Cir, împăratul Perşilor.
-
8
|Esdras 3:8|
În al doilea an dela venirea lor la Casa lui Dumnezeu la Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, cu ceilalţi fraţi ai lor, preoţi şi Leviţi, şi toţi ceice se întorseseră din robie la Ierusalim, s'au pus pe lucru şi au însărcinat pe Leviţii dela douăzeci de ani în sus să vegheze asupra lucrărilor Casei Domnului.
-
9
|Esdras 3:9|
Şi Iosua, cu fiii şi fraţii săi, Cadmiel, cu fiii săi, fiii lui Iuda, fiii lui Henadad, cu fiii şi fraţii lor Leviţii, s'au pregătit toţi, ca un om, să vegheze asupra celor ce lucrau la casa lui Dumnezeu.
-
10
|Esdras 3:10|
Cînd au pus lucrătorii temeliile Templului Domnului, au aşezat pe preoţi în veşminte, cu trîmbiţe, şi pe Leviţi, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe Domnul, după rînduiala lui David, împăratul lui Israel.
-
-
Sugestões
Clique para ler Deuteronômio 8-10
27 de fevereiro LAB 424
QUEM É O DONO DO PEDAÇO?
Deuteronômio 08-10
Você tem dado duro para se manter na vida? Jogou pesado para chegar onde chegou? As coisas que você tem custaram caro para você? É assim que você pensa? Então, leia o que a Bíblia diz sobre isso: “Não digam, pois, em seu coração: a minha capacidade e a força das minhas mãos ajuntaram para mim toda esta riqueza. Mas lembrem-se do Senhor, o seu Deus, pois é ele que lhes dá a capacidade de produzir riqueza, confirmando a aliança que jurou aos seus antepassados, conforme hoje se vê.”
Essa visão bíblica é diferente do modo que estamos acostumados a pensar. Perceba que, em toda a leitura de hoje, Deus não olha para nós como se fôssemos donos do próprio nariz. Constantemente, Ele chama a atenção para que nos lembremos dos benefícios que Ele nos dá, do Seu socorro e também deixa claro sobre o que pode acontecer se formos infiéis. Se perdermos a lei de vista, Ele faz questão de recolocá-la para nós, tanto para nos chamar na retranca, para nossa vocação, quanto para nos exortar à obediência.
Na realidade, sua vida aqui neste mundo, é simplesmente uma incumbência de confiança. Em outras palavras, o tempo que temos de vida aqui na Terra, a nossa energia, a inteligência que temos, as oportunidades e os recursos, são simplesmente dádivas que Deus entrega para cuidarmos e administrarmos. Nessa história, você é um mordomo daquilo que Deus vai dando para você. No Salmo 24:1, não lemos que ao Senhor pertencem o mundo e tudo o que nele existe? Afinal, a Terra e todos os seres vivos que nela vivem são dEle.
Isso nos deixa na seguinte situação: na realidade, nunca seremos donos de coisa nenhuma, durante esse curto espaço de tempo de vida aqui neste planeta. Durante esta vida, o que acontece é que o Senhor nos empresta a Terra, enquanto estamos por aqui. Não é lógico? Pense bem: a Terra, na realidade, já existia e já era propriedade de Deus antes que chegássemos a ela, certo? Depois que morremos, não levamos nada, e Deus continuará emprestando a Terra e esses recursos para as outras pessoas que vierem depois de nós. Portanto, tudo o que podemos fazer é desfrutar desses recursos e deste planeta por um curto período de tempo de, talvez, 80 anos. Então, não temos do que ficar nos gabando. Lembre-se do verso que está na leitura de hoje: “Não digam, pois, em seu coração: a minha capacidade e a forca das minhas mãos ajuntaram para mim toda esta riqueza. Mas lembrem-se do seu Deus, pois é ele que lhes dá a capacidade.”
Valdeci Júnior
Fátima Silva