-
-
Cornilescu -
-
11
|Ester 2:11|
Şi în fiecare zi Mardoheu se ducea şi venea înaintea curţii casei femeilor, ca să afle cum îi merge Esterei şi ce se face cu ea.
-
12
|Ester 2:12|
Fiecare fată se ducea la rîndul ei la împăratul Ahaşveroş, după ce timp de douăsprezece luni împlinea ce era poruncit femeilor. În timpul acesta, aveau grijă să se gătească, ungîndu-se şase luni cu untdelemn de mirt, şi şase luni cu miresme de mirozne femeieşti.
-
13
|Ester 2:13|
Aşa se ducea fiecare fată la împărat. Şi, cînd trecea din casa femeilor în casa împăratului, o lăsau să ia cu ea tot ce voia.
-
14
|Ester 2:14|
Se ducea seara; şi a doua zi dimineaţa trecea în a doua casă a femeilor, supt privegherea lui Şaaşgaz, famenul împăratului şi păzitorul ţiitoarelor împăratului. Nu se mai întorcea la împărat, decît cînd ar fi dorit împăratul şi ar fi chemat -o pe nume.
-
15
|Ester 2:15|
Cînd i -a venit rîndul să se ducă la împărat, Estera, fata lui Abihail, unchiul lui Mardoheu, care o înfiase, n'a cerut decît ce a fost rînduit de Hegai, famenul împăratului şi păzitorul femeilor. Estera căpăta trecere înaintea tuturor celor ce o vedeau.
-
16
|Ester 2:16|
Estera a fost dusă la împăratul Ahaşveroş, în casa împărătească, în luna zecea, adică luna Tebet, în al şaptelea an al domniei lui.
-
17
|Ester 2:17|
Împăratul a iubit pe Estera mai mult decît pe toate celelalte femei, şi ea a căpătat trecere şi iubire înaintea lui mai mult decît toate celelalte fete. I -a pus cununa împărătească pe cap, şi a făcut -o împărăteasă în locul Vastii.
-
18
|Ester 2:18|
Împăratul a dat un mare ospăţ tuturor domnitorilor şi slujitorilor lui, un ospăţ în cinstea Esterei. Cu prilejul acesta a uşurat sarcinile ţinuturilor, şi a împărţit daruri cu o dărnicie împărătească.
-
19
|Ester 2:19|
A doua oară, cînd s'au strîns fetele, Mardoheu şedea la poarta împăratuluui.
-
20
|Ester 2:20|
Estera nu-şi spusese nici naşterea nici poporul, căci o oprise Mardoheu. Şi ea urma acum poruncile lui Mardoheu cu tot atîta scumpătate ca atunci cînd o creştea el.
-
-
Sugestões
Clique para ler Isaías 49-51
05 de agosto LAB 583
AS MARCAS DO PECADO
Isaías 49-51
A escolha da missão de Jesus no planeta Terra para nos salvar do pecado deixou estampadas, na Divindade, marcas eternas. Marcas essas, objetivadas para operar a restauração de Israel, você deve saber. Faz parte desse “Israel”, todo aquele que se converte a Deus e torna-se um filho da fé do pai Abraão. Essa restauração desse povo, do qual você e eu fazemos parte, que está relatada aí em Isaías 49:8 em diante, é uma restauração explicada no capítulo 50. É a missão que restaura-nos do pecado. E é aí que entra em cena o casamento entre a nossa restauração e a obra de Jesus Cristo: uma aliança com marcas eternas. Vários tipos de marcas.
Certa vez, em uma família, havia um rapaz que apresentava um comportamento muito rebelde. Tiago tinha apenas 16 anos, e seus pais já não sabiam mais o que fazer com ele. Já se classificava como um adolescente que possuíra hábitos, posturas e atitudes muito terríveis. Fazia as coisas erradas, e se alguém o questionava, ele mentia. Se alguém o desmascarava, ele enfrentava, retrucava, respondia e desobedecia de novo. Terrível!
Diante disso, o pai desse garoto tomou uma atitude. Em um belo dia em que Tiago apareceu com um novo comportamento errado, o velho parou no meio da linda sala de jantar da família e pediu ao filho: “Tiago, sobre esta sua mais nova conduta, quero apenas uma coisa. Por favor, traga-me um martelo e um prego.” Apesar de não entender, o rapaz atendeu ao pedido, mas também já foi desafiando o pai: “Qual é? Vai punir-me fincando-me um prego? Posso denunciá-lo!” Em silêncio, com martelo e prego em mãos, o chefe da família foi até diante de um lindo quadro lindo, que havia numa das paredes daquela copa. Era um quadro caríssimo, de mogno puro, com uma imagem magnífica, toda esculpida. Então, aquele senhor cravou o prego bem no meio da obra de arte. Que horrível! O rapaz pensou: “Meu pai deve estar ficando louco!” Então, seu pai virou e disse-lhe: “Este prego é a lembrança do seu novo mau hábito. No dia em que você abandoná-lo, eu arranco o prego.” Para cada nova atitude errada do Tiago, um prego a mais no quadro; para cada nova atitude louvável, um prego a menos no quadro.
A desobediência deliberada daquele filho continuou até o dia em que percebeu que, no quadro, já havia muitos pregos. Então, resolveu mudar de atitude. E chegou o dia em que o pai pôde dizer-lhe: “Está vendo meu filho, já não há mais nenhum prego.” Mas, infelizmente, triste, Tiago teve que responder: “Mas as marcas continuam lá!”
Valdeci Júnior
Fátima Silva