-
-
Cornilescu -
-
1
|Ester 7:1|
Împăratul şi Haman s'au dus la ospăţ la împărăteasa Estera.
-
2
|Ester 7:2|
În această a doua zi, împăratul a zis iarăş Esterei, pe cînd beau vin: ,,Care este cererea ta, împărăteasă Estero? Ea îţi va fi împlinită. Ce doreşti? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta.``
-
3
|Ester 7:3|
Împărăteasa Estera a răspuns: ,,Dacă am căpătat trecere înaintea ta, împărate, şi dacă găseşte cu cale împăratul, dă-mi viaţa: iată cererea mea; şi scapă pe poporul meu: iată dorinţa mea!
-
4
|Ester 7:4|
Căci eu şi poporul meu sîntem vînduţi să fim nimiciţi, junghiaţi şi prăpădiţi. Măcar dacă am fi vînduţi să fim robi şi roabe, aş tăcea, dar vrăjmaşul n'ar putea să înlocuiască perderea făcută împăratului.``
-
5
|Ester 7:5|
Împăratul Ahaşveroş a luat cuvîntul, şi a zis împărătesei Estera: ,,Cine şi unde este acela care are de gînd să facă aşa?``
-
6
|Ester 7:6|
Estera a răspuns: ,,Apăsătorul, vrăjmaşul, este Haman, răul acesta!`` Haman a rămas îngrozit în faţa împăratului şi a împărătesei.
-
7
|Ester 7:7|
Şi împăratul, în mînia lui, s'a sculat şi a părăsit ospăţul, şi s'a dus în grădina casei împărăteşti. Haman a rămas să-şi ceară viaţa dela împărăteasa Estera, căci vedea bine că perderea lui era hotărîtă în mintea împăratului.
-
8
|Ester 7:8|
Cînd s'a întors împăratul din grădina casei împărăteşti în odaia ospăţului, a văzut pe Haman că se aruncase spre patul pe care era Estera, şi i -a zis: ,,Cum, să mai şi sileşti pe împărăteasă, la mine, în casa împărătească?``
-
9
|Ester 7:9|
Şi Harbona, unul din fameni, a zis în faţa împăratului: ,,Iată, spînzurătoarea pregătită de Haman pentru Mardoheu, care a vorbit spre binele împăratului, este ridicată în casa lui Haman, la o înălţime de cincizeci de coţi.`` Împăratul a zis: ,,Haman să fie spînzurat pe ea!``
-
10
|Ester 7:10|
Şi au spînzurat pe Haman pe spînzurătoarea pe care o pregătise el pentru Mardoheu. Şi mînia împăratului s'a potolit.
-
-
Sugestões
Clique para ler Deuteronômio 29-31
06 de março LAB 431
HUM?
Deuteronômio 29-31
Desde que me entendo por gente, minha família segue a Deus. Cresci, desde pequeno, indo à igreja todos os finais de semana, participando da escolinha bíblica para os menores, fazendo culto familiar em casa todos os dias, vendo meus pais pregarem o evangelho, assistindo a conversas bíblicas. Sendo assim, acostumei-me a respirar esse ar evangélico, a conversar sobre coisas da igreja, da Bíblia e sobre Deus.
E você sabe que toda criança é cheia de perguntas, né? Aquelas com as quais a criança bombardeia o adulto. “Por que isso? Por que aquilo?”
Isso é normal, pois a criança não veio ao mundo sabendo das coisas. Quando se depara com um monte de novidades, ela quer entender. Agora, uma criança que é criada em uma casa onde se fala de Deus, constantemente, muitas das perguntas também serão relacionadas a Deus. “Pai, por que eu tenho que chamar a Deus de pai também?” “Mãe, por que Jesus não frequentava a escola?” “Como a gente vai ser quando chegar no Céu?” E, por aí vai... Não sei se é porque eu deixava meus pais, tios, líderes da igreja, pessoas mais velhas, professores, todo mundo tonto com tantas perguntas, que muitas vezes eu ouvi a mesma resposta: “Deuteronômio 29:29.”
Você já viu o que está escrito lá? “As coisas encobertas pertencem ao Senhor, o nosso Deus, mas as reveladas pertencem a nós, e aos nossos filhos, para sempre, para que sigamos todas as palavras desta lei.” Ou seja, o que não está encoberto, a nós pertence, mas o que está encoberto, ao Senhor pertence. E ponto final. Isso queria dizer que, se não tinha explicação para alguma coisa, era porque Deus não queria dizer, e isso era um segredo dEle, o qual a gente não devia perscrutar. Então, eu pensava: Está bem. Se Deus quer assim, vou discutir o quê?
Com o passar do tempo, à medida que fui crescendo, estudando e ampliando minha visão de mundo e meu acervo de informações, descobri algo que não sabia se era muito triste ou muito bom: tinha muita coisa que antes eu não pensava que estaria revelada, mas que na realidade estava sim. Na prática, já tinha perguntado sobre tal assunto e tinha recebido a resposta “Deuteronômio 29:29”, isto é, só Deus sabe, não temos como saber. Mas descobri que tinha como saber. O que eu não sabia antes era por pura ignorância.
Então, Deuteronômio 29:29 estava com problemas? Não! O problema era usá-lo de maneira errada. Não devemos nos conformar com a ignorância. Aprendi que esse verso não pode servir como uma desculpa esfarrapada para a ociosidade da pesquisa. Não escudemos nossa ignorância!
Valdeci Júnior
Fátima Silva