-
-
Cornilescu -
-
1
|Ester 3:1|
După aceste lucruri, împăratul Ahaşveroş a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul. L -a ridicat în cinste, şi a pus scaunul lui mai pe sus de scaunele tuturor căpeteniilor cari erau lîngă el.
-
2
|Ester 3:2|
Toţi slujitorii împăratului, cari stăteau la poarta împăratului, plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman, căci aşa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina.
-
3
|Ester 3:3|
Şi slujitorii împăratului, cari stăteau la poarta împăratului, au zis lui Mardoheu: ,,Pentru ce calci porunca împăratului?``
-
4
|Ester 3:4|
Fiindcă ei îi spuneau în fiecare zi lucrul acesta, şi el nu -i asculta, l-au spus lui Haman, ca să vadă dacă Mardoheu are să se ţină de hotărîrea lui; căci el spusese că este Iudeu.
-
5
|Ester 3:5|
Şi Haman a văzut că Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina înaintea lui. S'a umplut de mînie;
-
6
|Ester 3:6|
dar a crezut prea puţin pentru el să pună mîna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu, şi a voit să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toţi Iudeii cari se aflau în toată împărăţia lui Ahaşveroş.
-
7
|Ester 3:7|
În luna întîi, adică luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahaşveroş, au aruncat Pur, adică sorţul, înaintea lui Haman, pentru fiecare zi şi pentru fiecare lună, pînă în luna a douăsprezecea, adică luna Adar.
-
8
|Ester 3:8|
Atunci Haman a zis împăratului Ahaşveroş: ,,În toate ţinuturile împărăţiei tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi deosebite de ale tuturor popoarelor şi nu ţine legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să -l lase liniştit.
-
9
|Ester 3:9|
Dacă împăratul găseşte cu cale, să se scrie o poruncă pentru ca ei să fie nimiciţi, şi eu voi cîntări zece mii de talanţi de argint în mînile slujbaşilor, ca să -i ducă în vistieria împăratului.``
-
10
|Ester 3:10|
Împăratul şi -a scos inelul din deget, şi l -a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmaşul Iudeilor.
-
-
Sugestões
Clique para ler Deuteronômio 29-31
06 de março LAB 431
HUM?
Deuteronômio 29-31
Desde que me entendo por gente, minha família segue a Deus. Cresci, desde pequeno, indo à igreja todos os finais de semana, participando da escolinha bíblica para os menores, fazendo culto familiar em casa todos os dias, vendo meus pais pregarem o evangelho, assistindo a conversas bíblicas. Sendo assim, acostumei-me a respirar esse ar evangélico, a conversar sobre coisas da igreja, da Bíblia e sobre Deus.
E você sabe que toda criança é cheia de perguntas, né? Aquelas com as quais a criança bombardeia o adulto. “Por que isso? Por que aquilo?”
Isso é normal, pois a criança não veio ao mundo sabendo das coisas. Quando se depara com um monte de novidades, ela quer entender. Agora, uma criança que é criada em uma casa onde se fala de Deus, constantemente, muitas das perguntas também serão relacionadas a Deus. “Pai, por que eu tenho que chamar a Deus de pai também?” “Mãe, por que Jesus não frequentava a escola?” “Como a gente vai ser quando chegar no Céu?” E, por aí vai... Não sei se é porque eu deixava meus pais, tios, líderes da igreja, pessoas mais velhas, professores, todo mundo tonto com tantas perguntas, que muitas vezes eu ouvi a mesma resposta: “Deuteronômio 29:29.”
Você já viu o que está escrito lá? “As coisas encobertas pertencem ao Senhor, o nosso Deus, mas as reveladas pertencem a nós, e aos nossos filhos, para sempre, para que sigamos todas as palavras desta lei.” Ou seja, o que não está encoberto, a nós pertence, mas o que está encoberto, ao Senhor pertence. E ponto final. Isso queria dizer que, se não tinha explicação para alguma coisa, era porque Deus não queria dizer, e isso era um segredo dEle, o qual a gente não devia perscrutar. Então, eu pensava: Está bem. Se Deus quer assim, vou discutir o quê?
Com o passar do tempo, à medida que fui crescendo, estudando e ampliando minha visão de mundo e meu acervo de informações, descobri algo que não sabia se era muito triste ou muito bom: tinha muita coisa que antes eu não pensava que estaria revelada, mas que na realidade estava sim. Na prática, já tinha perguntado sobre tal assunto e tinha recebido a resposta “Deuteronômio 29:29”, isto é, só Deus sabe, não temos como saber. Mas descobri que tinha como saber. O que eu não sabia antes era por pura ignorância.
Então, Deuteronômio 29:29 estava com problemas? Não! O problema era usá-lo de maneira errada. Não devemos nos conformar com a ignorância. Aprendi que esse verso não pode servir como uma desculpa esfarrapada para a ociosidade da pesquisa. Não escudemos nossa ignorância!
Valdeci Júnior
Fátima Silva