-
Leia por capítulosComentário sobre a Leitura Bíblica de Hoje
-
Cornilescu -
-
9
|2 Reis 23:9|
Totuş, preoţii înălţimilor nu se suiau la altarul Domnului în Ierusalim, ci mîncau azime în mijlocul fraţilor lor.
-
10
|2 Reis 23:10|
Împăratul a pîngărit Tofetul în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-şi mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh.
-
11
|2 Reis 23:11|
A îndepărtat dela intrarea casei Domnului caii, pe cari împăraţii lui Iuda îi închinaseră soarelui, lîngă odaia dregătorului Netan-Melec, care locuia în mahala; şi a ars în foc carăle soarelui.
-
12
|2 Reis 23:12|
Împăratul a dărîmat altarele de pe acoperişul odăii de sus a lui Ahaz, pe cari le făcuseră împăraţii lui Iuda, şi altarele pe cari le făcuse Manase în cele două curţi ale Casei Domnului; după ce le -a sfărîmat şi le -a luat de acolo, le -a aruncat ţărîna în pîrîul Chedron.
-
13
|2 Reis 23:13|
Împăratul a pîngărit înălţimile cari erau în faţa Ierusalimului, pe partea dreaptă a muntelui Pierzării, şi pe cari le zidise Solomon, împăratul lui Israel, Astarteei, urîciunea Sidonienilor, lui Chemoş, urîciunea Moabului, şi lui Milcom, urîciunea fiilor lui Amon.
-
14
|2 Reis 23:14|
A sfărîmat stîlpii idoleşti şi a dărîmat Astarteele, şi locul lor l -a umplut cu oase omeneşti.
-
15
|2 Reis 23:15|
A dărîmat şi altarul de la Betel, şi înălţimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; a ars înălţimea şi a prefăcut -o în ţărînă, şi a ars idolul Astarteei.
-
16
|2 Reis 23:16|
Iosia, întorcîndu-se şi văzînd mormintele cari erau acolo în munte, a trimes să ia oasele din morminte, şi le -a ars pe altar şi l -a pîngărit, după cuvîntul Domnului, rostit prin omul lui Dumnezeu, care vestise aceste lucruri.
-
17
|2 Reis 23:17|
El a zis: ,,Ce este mormîntul acesta pe care -l văd?`` Oamenii din cetate i-au răspuns: ,,Este mormîntul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda, şi a strigat împotriva altarului din Betel lucrurile acestea pe cari le împlineşti tu.``
-
18
|2 Reis 23:18|
Şi el a zis: ,,Lăsaţi -l; nimeni să nu -i mişte oasele!`` Astfel, au păstrat oasele lui împreună cu ale proorocului care venise din Samaria.
-
-
Sugestões
Clique para ler Jeremias 7-9
12 de agosto LAB 590
TENTATIVAS
Jeremias 07-09
Gente que fica em cima do muro. Gente que nem é nem deixa de ser. Crente que não tem coragem de largar a igreja, mas também não tem a coragem de deixar de amar o mundo. Conhece pessoas assim? Você sabia que essas pessoas são as mais infelizes do mundo? Porque elas perdem os dois lados da moeda: a oportunidade de curtir os prazeres que o pecado oferece, numa curta e infernal vida, e também a oportunidade de viver eternamente com Deus.
O indivíduo que abre mão de todas as coisas que não são aprovadas pelos princípios bíblicos, apesar de gostar muito de tais coisas, mas por amar, integral e incondicionalmente a Jesus, será recompensado. Viverá eternamente com Deus, curtindo infinitos prazeres. Por outro lado, a pessoa que é honesta o suficiente para admitir a própria insanidade de que esse negócio de Deus e vida eterna não são com ela, perderá o Céu, mas ele viverá a vidinha curta dos prazeres doloridos deste mundo aqui.
Contudo, a pessoa que se engana não praticando as coisas erradas desse mundo, mas guardando-as no coração, é um tipo de pessoa muito tola. E o pior: você e eu corremos esse risco. É exatamente entre o povo de Deus que acontece a síndrome do povo do tempo de Jeremias. Aquele profeta presenciou, muito de perto, tal hipocrisia que acontecia na vida dos seus irmãos, conterrâneos, amigos, pastores, etc. A síndrome da inutilidade da falsa religião era desencadeada de um apego falso ao pensamento de que o templo poderia proteger do comportamento iníquo (Jeremias 7). “Igreja não salva ninguém” é um jargão que deve ser considerado. Só por ter nascido em uma família ortodoxa e ser cadastrado como um membro regular de uma igreja, você acha que será salvo? Ter cargos na igreja pode salvar alguém? Quem carrega consigo essas falsas convicções já está perdido.
O único que pode salvar é Aquele que entra em cenário em Jeremias 7-9. Ele faz de tudo para despertar o povo da sonolência mortífera quanto ao verdadeiro significado da vida religiosa. Deus é capaz de fazer de tudo o possível (e até muitas coisas impossíveis) para salvar-lhe. E nisso entra também a disciplina. O vale da matança (cáp. 7) pode ser ilustrado com uma caixa de batatas da qual você lança fora as podres a fim de ainda salvar as que estão boas. Os castigos do capítulo oito representam as atitudes de um pai que quer moldar o caráter de um filho, fazendo parte, também, do processo educacional. Escute-lhe o suspiro: “Vejam, sou eu que vou refiná-los e prová-los. Que mais posso eu fazer pelo meu povo?”
Valdeci Júnior
Fátima Silva