-
-
Cornilescu -
-
13
|Esdras 5:13|
Totuş, în cel dintîi an al lui Cir, împăratul Babilonului, împăratul Cir a dat poruncă să se zidească din nou această casă a lui Dumnezeu.
-
14
|Esdras 5:14|
Şi chiar împăratul Cir a scos din templul din Babilon uneltele de aur şi de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe cari le luase Nebucadneţar din Templul dela Ierusalim şi le dusese în templul din Babilon, le -a dat în mîna aşa zisului Şeşbaţar, pe care l -a pus dregător,
-
15
|Esdras 5:15|
şi i -a zis: ,Ia uneltele acestea, du-te de le pune în Templul din Ierusalim, şi să se zidească din nou Casa lui Dumnezeu pe locul unde era.`
-
16
|Esdras 5:16|
Acest Şeşbaţar a venit dar, şi a pus temeliile Casei lui Dumnezeu la Ierusalim. De atunci pînă acum se zideşte ea, şi nu s'a isprăvit.`
-
17
|Esdras 5:17|
Acum, dacă împăratul găseşte cu cale, să se facă cercetări în casa vistieriilor împăratului la Babilon, ca să vadă dacă s'a dat din partea împăratului Cir o poruncă pentru zidirea Casei acesteia a lui Dumnezeu la Ierusalim. Apoi, să ne trimeată împăratul voinţa lui asupra acestui lucru.
-
1
|Esdras 6:1|
Atunci împăratul Dariu a dat poruncă să se facă cercetări în casa scrisorilor unde se puneau vistieriile în Babilon.
-
2
|Esdras 6:2|
Şi s'a găsit la Ahmeta, capitala ţinutului Mediei, un sul pe care era scrisă această aducere aminte:
-
3
|Esdras 6:3|
-,,În anul întîi al domniei împăratului Cir, împăratul Cir a dat această poruncă privitoare la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim: ,Casa să fie zidită iarăş, ca să fie un loc unde să se aducă jertfe, şi să aibă temelii tari. Să aibă o înălţime de şasezeci de
-
4
|Esdras 6:4|
trei rînduri de pietre cioplite şi un rînd de lemn nou. Cheltuielile vor fi plătite din casa împăratului.
-
5
|Esdras 6:5|
Mai mult, uneltele de aur şi de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe cari le luase Nebucadneţar din Templul dela Ierusalim şi le adusese la Babilon, să fie date înapoi, duse în Templul din Ierusalim la locul unde erau, şi puse în Casa lui Dumnezeu.`` -
-
-
Sugestões
Clique para ler Eclesiastes 9-12
20 de julho LAB 567
DESTINO BOM
Eclesiastes 09-12
Se, atualmente, existisse inferno (um lugar para onde as pessoas más já estivessem indo assim que morressem) precisaríamos riscar fora um versículo da leitura bíblica de hoje: Eclesiastes 12:7, que nos ensina sobre o estado do homem, quando morrer: “o pó volte à terra, de onde veio, e o espírito volte a Deus, que o deu.” Esse verso nos dá uma clara evidência de que não existe inferno.
Mas como assim? Esse verso está se referindo a todos os seres humanos. Tanto o justo quanto o ímpio, quando morrem, têm o mesmo destino. Ou seja, o pó (o corpo) do ímpio vai para a terra, quando ele morre, e o espírito dele vai para Deus, assim como acontece com o justo. Talvez você pergunte: “Como pode ser isso? A alma da pessoa má vai para o Céu também?” É aí que vem o ponto “X” do entendimento desse verso: quem disse que o ser humano tem uma alma? O ser humano não TEM alma. Cada pessoa É uma alma.
Aqui em Eclesiastes 12:7, a palavra espírito, no original hebraico, é “ruah”, e significa “vento”, “fôlego de vida”. É a mesma palavra que está em Genesis 2:7, quando Deus soprou no nariz de Adão, o “ruah”, ou seja, o sopro, o vento, o fôlego de vida. O interessante é que em nenhum lugar a Bíblia ensina que “ruah” seja uma entidade, ou tenha uma identidade ou uma inteligência. Tanto é que até os animais também têm “ruah”. No original hebraico, em Eclesiastes 3:19-21, a mesma palavra – ruah – é usada para referir-se ao espírito dos animais. Então um cachorro, uma vaca, um cavalo, também teriam uma alma que vai pro Céu ou pro inferno? Não tem como, percebe? Porque o “ruah” dos animais, que é igual ao do ser humano, nada mais é do que a respiração, o fôlego, sopro, um ar em movimento.
Então, a explicação do que Eclesiastes 12:7 está dizendo é a seguinte: quando alguém morre, o corpo apodrece, e o vento de sua respiração, o fôlego, volta para a atmosfera que pertence a Deus. É apenas isso. Entendeu? Fácil, não é? E aí, é claro, quando Jesus voltar, na ressurreição, Deus vai nos recriar, com carne e osso novamente, e nós vamos para o Céu, viver com Ele para sempre (1Coríntios 15 e 1Tessalonicenes 4).
Portanto, o que faz parte da nossa esperança é a ressurreição. De acordo com o final de Eclesiastes, se aceitarmos a bondade de Deus enquanto estamos vivendo esta vida, nosso destino, quando ressuscitarmos, será um destino bom. Isso é o que desejo para você. Vamos viver no Céu para sempre?
Valdeci Júnior
Fátima Silva