-
-
Cornilescu -
-
7
|Esdras 4:7|
Şi pe vremea lui Artaxerxe, Bişlam, Mitredat, Tabeel, şi ceilalţi tovarăşi de slujbă ai lor, au scris lui Artaxerxe, împăratul Perşilor. Scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice şi tălmăcită în limba aramaică.
-
8
|Esdras 4:8|
Dregătorul Rehum şi logofătul Şimşai au scris împăratului Artaxerxe scrisoarea următoare la Ierusalim.
-
9
|Esdras 4:9|
Dregătorul Rehum, logofătul Şimşai, şi ceilalţi tovarăşi de slujbă ai lor, cei din Din, din Arfarsatac, din Tarpel, din Afaras, din Erec, din Babilon, din Susa, din Deha, din Elam,
-
10
|Esdras 4:10|
şi celelalte popoare pe cari le -a mutat marele şi vestitul Osnapar şi le -a aşezat în cetatea Samariei, şi în celelalte locuri de dincoace de Rîu, şi aşa mai departe.
-
11
|Esdras 4:11|
Iată cuprinsul scrisorii pe care au trimes -o împăratului Artaxerxe: ,,Robii tăi, oamenii de dincoace de Rîu, şi aşa mai departe...
-
12
|Esdras 4:12|
Să ştie împăratul că Iudeii plecaţi dela tine şi veniţi printre noi la Ierusalim zidesc din nou cetatea aceea răzvrătită şi rea, îi ridică zidurile şi -i dreg temeliile.
-
13
|Esdras 4:13|
Să ştie dar împăratul că, dacă se va zidi cetatea aceasta şi i se vor ridica zidurile, nu vor mai plăti nici bir, nici dare, nici drept de trecere, şi vistieria împărătească va suferi din pricina aceasta.
-
14
|Esdras 4:14|
Şi, fiindcă noi mîncăm sarea curţii domneşti şi nu ne şade bine să vedem pe împărat păgubit, trimitem împăratului aceste ştiri.
-
15
|Esdras 4:15|
Să se facă cercetări în cartea cronicilor părinţilor tăi; şi vei găsi şi vei vedea în cartea cronicilor că cetatea aceasta este o cetate răzvrătită, vătămătoare împăraţilor şi ţinuturilor, şi că s'au dedat la răscoală încă din vremuri străbune. De aceea a fost nimicită cetatea aceasta.
-
16
|Esdras 4:16|
Facem cunoscut împăratului că dacă va fi zidită din nou cetatea aceasta, şi dacă i se vor ridica zidurile, prin chiar faptul acesta nu vei mai avea stăpînire dincoace de Rîu.``
-
-
Sugestões
Clique para ler Ezequiel 42-44
10 de setembro LAB 619
SERVICE
Ezequiel 42-44
Uns têm medo, outros têm vergonha, servir ao Senhor. Falta-lhes coragem até para distribuir folhetos, dizer “Jesus te ama” a alguém, dar testemunho pessoal ou convidar outra pessoa para ir à igreja. Não fazem nada, e, mesmo assim, ainda têm a desculpa esfarrapada de dizer que o melhor serviço que prestamos a Deus é o testemunho silencioso de uma vida pessoal devota. Santa ignorância!
Mas eu também, no passado, já tive uma época na minha vida em que sofri dessa síndrome de covardia. As razões que nos levam a isso são muitas, mas aqui vamos bater forte em apenas uma destas teclas, ao comentarmos os capítulos de hoje.
Ezequiel 42 apresenta uma preocupação bem fina quanto a todos os detalhes pertinentes aos quartos dos sacerdotes, que ficariam no Templo. Aqui, os aposentos dos sacerdotes na casa do Senhor, podem nos fazer lembrar: a ocasião em que Jesus disse que na casa do Pai há muitas moradas que estão sendo preparadas para nós estarmos com Ele para sempre; ou o Salmo 23, onde Davi expressa seu desejo de querer habitar – morar - na “casa do Senhor para todo o sempre”. Tentativas humanas de aproximação com o divino.
E Deus fica super feliz! Sabe quando um namorado que está distante telefona para a noiva avisando que vai chegar de viagem? Ela suspira fundo e, de peito estufado, tem a impressão de que foi a casa toda que encheu-se de um novo clima que está no ar. Quando o apaixonado Deus vê que o motivo de Sua paixão, o ser humano, quer aproximar-se, Ele se manifesta; a glória do Senhor retorna e enche o Templo. Naquela época, o templo físico. Hoje, o seu ser, que é o templo do Espírito Santo. É aí que acontece a adoração. E é por isso que quando o Senhor se manifesta assim, a presença do altar é tão importante. Porque é diante do trono, ao pé do altar, que fazemos as descobertas mais nobres.
Em Ezequiel 44, Deus é a voz ativa que fala sobre o príncipe, os levitas e os sacerdotes. O príncipe era o representante mais direto do governo de Deus, que trabalhava diretamente para Ele, servindo o Seu povo. Os levitas eram os obreiros da causa de Deus que punham a mão ma massa, no avanço da obra do Senhor. E os sacerdotes dedicavam a vida toda à orientação e à liderança de todo esse contexto religioso. E o Senhor faz questão de conversar bem de perto, com eles, sobre estes trabalhos deles, dando-lhes todo o suporte necessário.
Se Deus tem tanto interesse em nos acompanhar na obra, por que iremos temer?
Valdeci Júnior
Fátima Silva