-
-
Cornilescu -
-
11
|Ester 1:11|
să aducă în faţa lui pe împărăteasa Vasti, cu cununa împărătească, pentruca să arate frumuseţa ei popoarelor şi mai marilor săi, căci era frumoasă la chip.
-
12
|Ester 1:12|
Dar împărăteasa Vasti n'a vrut să vină, cînd a primit prin fameni porunca împăratului. Şi împăratul s'a supărat foarte tare, s'a aprins de mînie.
-
13
|Ester 1:13|
Atunci împăratul a vorbit cu înţelepţii cari cunoşteau obiceiurile vremii. Căci aşa se puneau la cale treburile împăratului: înaintea tuturor celor ce cunoşteau legile şi dreptul.
-
14
|Ester 1:14|
Avea lîngă el pe Carşena, pe Şetar, pe Admata, pe Tarsis, pe Meres, pe Marsena, pe Memucan, şapte domnitori ai Persiei şi Mediei, cari vedeau faţa împăratului şi cari aveau locul întîi în împărăţie.
-
15
|Ester 1:15|
,,Ce trebuie``, a zis el, ,,să se facă împărătesei Vasti, după lege, pentrucă n'a împlinit ce i -a poruncit împăratul Ahaşveroş prin fameni?``
-
16
|Ester 1:16|
Memucan a răspuns înaintea împăratului şi domnitorilor: ,,Nu numai faţă de împărat s'a purtat rău împărăteasa Vasti; ci şi faţă de toţi domnitorii şi toate popoarele cari sînt în toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş.
-
17
|Ester 1:17|
Căci fapta împărătesei va ajunge la cunoştinţa tuturor femeilor, şi le va face să-şi nesocotească bărbaţii. Ele vor zice: ,Împăratul Ahaşveroş a poruncit să i se aducă înainte împărăteasa Vasti, şi ea nu s'a dus.`
-
18
|Ester 1:18|
Şi în ziua aceasta crăiesele Persiei şi Mediei, cari vor afla de fapta împărătesei, vor vorbi tot aşa tuturor căpeteniilor împăratului: de aici va veni mult dispreţ şi mînie.
-
19
|Ester 1:19|
Dacă împăratul găseşte cu cale, să se dea poruncă din partea lui şi să se scrie în legile Perşilor şi Mezilor, cu arătare că nu trebuie să se calce, o poruncă împărătească, după care Vasti să nu se mai arate înaintea împăratului Ahaşveroş. Iar împăratul să dea vrednicia de împărăteasă alteia, mai bună decît ea.
-
20
|Ester 1:20|
Porunca împăratului se va vesti astfel în toată împărăţia lui, -căci este mare-şi toate femeile vor da cinste bărbaţilor lor, dela mare pînă la mic.``
-
-
Sugestões
Clique para ler Jó 20-21
08 de junho LAB 525
BUSQUE A DEUS
JÓ 20-21
Na primeira parte da leitura de hoje (capítulo 20), aparece o discurso de Zofar, num tom sarcástico de acusação ao seu amigo Jó. Ele queria dar uma explicação para o sofrimento de Jó, jogando toda a responsabilidade da situação nas costas dele.
Em grande parte, esse discurso termina imitando o que os outros dois amigos, Bildade e Elifaz, já destacaram na discussão deles. A diferença é que Zofar vai mais ao ponto, inclusive, com mais hostilidade. Ele é muito sínico e insinua coisas terríveis como: “Ele tem oprimido os pobres e os tem deixado desamparados; apoderou-se de casas que não construiu” (verso 19). Zofar continua discriminando os crimes específicos que fazem dos ímpios pessoas culpadas, deixando a entender que Jó participava dessa “laia”.
E é com essa ignorante “cara de pau” que os amigos de Jó continuam afirmando que ele é merecedor de todas as desgraças que bateram à sua porta. Não se cansam de pensar assim e ainda fazem um grande esforço para convencê-lo a pensar da mesma forma. Ao levar Jó a reconhecer isso, quem sabe ele tomaria uma atitude que o livrasse da culpa que supostamente tivesse perante o Senhor. Os amigos de Jó acreditavam que ele só poderia achar o caminho de volta se reconhecesse o pensamento deles e agisse como eles achavam que ele deveria agir.
É claro que esses amigos não estavam fazendo nada mais que expressar o pensamento popular da época. Se compararmos isso com João 9:1-3, concluímos que não podemos estabelecer uma relação direta entre cada uma das ações humanas e todas as consequências de cada uma delas. Corremos o risco de nos enganar com isso, principalmente se a tentativa de relacionar os atos com as consequências estiver limitada a olhar numa perspectiva que se limite somente a esta vida. A variação disso tudo pode ser muito grande e muito além da nossa compreensão. Ou seja, se meter a querer interpretar absolutamente todos os fatos como os amigos de Jó estavam tentando fazer, é “dar murro em ponta de faca”.
Mas, apesar desse escrúpulo dos amigos de Jó, Deus ainda era o centro da vida dele (capítulo 21) e tinha participação em tudo o que ele já tinha feito. Jó tinha a consciência tranquila. Embora fosse um pecador, não era um “pecadeiro”. Essa integridade foi mantida no decorrer de toda a sua vida. E isso lhe ajudou a ficar em paz, mesmo diante de tantas acusações.
Embora o ser humano chegue ao fim dos seus recursos, sua saúde e até sua esperança, ainda pode encontrar conforto buscando a presença de Deus em sua vida.
Busque a Deus hoje!
Valdeci Júnior
Fátima Silva